Anina este orașul în care nu se întâmplă nimic spectaculos. Nimic în afară de ceea ce face Bogdan Românu, odrasla fostului primar Ghiță Românu. Nu tu investitori (cu excepția a doi, trei buticari cu turcisme și chinezării), prin urmare, nu tu locuri de muncă, nu turism, fie el și industrial, nu tu aia, nu ailaltă. Noroc cu Bogdan Românu care din când în când mai înviorează Facebookul cu câte o trăsnaie nocturnă.
Amintiți-vă că anul trecut, în decembrie, chiar de Ziua Națională, Bogdan al nostru a fost implicat într-un scandal care a avut loc într-o benzinărie. Spre aducere aminte, reproducem ce susținea victima la vremea respectivă: „Copilul primarului a intrat peste mine la baie unde mă spălam și a început să-mi strige de ce dau like-uri la textele postate despre tatăl său. Am încercat să-l evit, am ieșit din baie, iar afară au sărit să dea în mine el și alți patru, cinci prieteni cu care era. Au vrut să mă trântească la pământ, dar nu au reușit, mi-au rupt hainele. Am sunat la 112 și am chemat poliția.”.
Dimineața, când să facă plângere la poliție, victima a aflat că, peste noapte, „autori necunoscuți” (cum se mai scot polițiștii noștri cu formula asta ruptă-n coate) pătrunseseră prin efracție în stație, profitând că aceasta se închidea la ora 23, de unde au furat ceva tutun și… casetele cu înregistrarea scandalului. Ghinionu’ dracului pentru cel agresat, bucurie pe poliție care, vorba aia, cât timp nu existau probe, declarații de martor, să nu mai vorbim de casetele alea cu imagini, cum să te apuci să instrumentezi un dosar? Doar pentru că susținea unul că fiul fostului primar nu știu ce-i făcuse? Să avem pardon, musiu. În cazul ăsta polițiștii au lucrat ca la carte, refuzând să-și bată singuri cuie în tălpi.
La zece luni și 25 de zile de la cele mai sus comentate, pe Facebook (al dracu’ și Facebookul ăsta, nu-i scapă nimic) o altă întâmplare cu ficioru’ lui Ghiță Românu, care în continuare se erijează în postura de primar, chit că e doar un amărât de consilier al actualului primar. De data aceasta, cu imagini și oarece onomatopee rezultate de la o miuță, dar nu cu mingea, ci cu o varză, în piața agro-alimentară. Spectacol, ce mai! Poliția? Ce poliție, nene, la ora aia orice milițian cu scaun la cap doarme. În plus, după cum „transpiră” dinspre instituție, nimeni n-a depus reclamație, iar dacă n-a depus, n-o fi proastă Poliția să-și facă de lucru dacă n-o doare. Bine, bine, bă, vă admir gândirea și vă stimez cascheta, dar voi de „sesizare din oficiu” nu ați auzit? Că în cazul de față aveți de toate: doi tipi cu chef de distracție noaptea (nu mai contează ora), domeniul public, fotbal cu varza ăluia venit la piață. Da? Sunteți de acord cu mine. Și atunci ce mai așteptați? Arătați-le cetățenilor că nu sunteți doar pentru decor. A, înțeleg, e fiul fostului primar, care tot el conduce orașul, și de ce să vă puneți rău cu el. Și, mai ales, dacă va fi ales din nou primar. Bă, nu fiți fraieri, mai puneți mâna și citiți și voi ce se întâmplă în țara asta: s-a dat o lege pentru cei cu condamnare definitivă. Ghiță Românu face parte dintre cei care nu vor mai avea dreptul să candideze vreodată. Punct.