Până în 21 aprilie, Biroul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa a raportat 169 de cazuri de hepatită severă de cauză necunoscută. În România a fost raportat un caz. Alți patru copii sunt suspecți.
În cazul acestei boli nu au fost detectate virusurile hepatitice cunoscute până în prezent și potrivit studiilor, afectează copiii mici.
„Știm că niciunul din copiii britanici afectați nu a făcut vaccin împotriva COVID-19. Știm că afectează în special copiii mici, cu maximum de frecvență până la vârsta de 5 ani. Știm că diagnosticul de hepatită acută severă se poate pune ușor, utilizând definiția de caz: vârstă sub 10 ani, hepatită acută cu transaminaze TGO/TGP la valori înalte, peste 500UI/L și analize care exclud infecția cu virusuri hepatitice A-E. Știm că hepatita acută severă, cu evoluție rapidă, poate fi produsă de infecții sau prin expunere la substanțe toxice. Până acum vinovatul de serviciu pare a fi un virus”, a explicat medicul pediatru Mihai Craiu.
Până la acest moment, cel mai frecvent identificat virus, la acești copii cu hepatită de cauză necunoscută, este adenovirusul 41.
„Între toxinele care ar putea intra în discuție, pentru că este rezonabil să ne gândim și la o cauză non-infecțioasă deoarece nu pare a fi o maladie extrem de contagioasă și pentru că majoritatea acestor copii nu au prezentat febră, se află și aflatoxina B1 (AFB1). Aceasta poate contamina o mulțime de produse alimentare care ar putea intra în dieta copiilor, cum ar fi nucile, arahidele, fructele uscate, cerealele sau chiar uleiul alimentar. Dar să nu speculăm. Experții vor găsi rapid o pistă de urmat, căci se fac teste complexe, genetice, toxicologice, histologice și modelări matematice, plecând de la fragmentele de ficat ale celor 17 copii ce au necesitat transplant hepatic. Pentru dumneavoastră, părinții, doar puțină răbdare și informare din surse oficiale iar pentru copii, spălat pe mâini și activități normale, la aer curat”, a mai explicat medicul.
Doctorul mai spune că pare neobișnuit de sever acest tip de hepatită, deoarece 10% din copii au avut nevoie de transplant hepatic. Jumătate din copii s-au vindecat deja, dar a fost înregistrat și un deces.
Ce putem face pentru a ne proteja?
„Să ne spălăm pe mâini bine după ce frecventăm locuri publice, să spălăm alimentele consumate crude: fructe, legume și să evităm supradozarea paracetamolului. Dacă are o boală cu febră copilul nostru ar fi bine să dăm exact doza de paracetamol indicată de medic sau de prospect. Supradozarea paracetamolului poate agrava leziuni existente în ficat sau poate produce leziuni grave în cazul intoxicațiilor accidentale”, atrage atenția Mihai Craiu.
Printre semnele hepatitei se numără: grețuri, vărsături, icter, oboseală extremă, dureri de burtă, diaree sau febră.