Ce-o să mă fac eu mâine, poimâine, Nicușoare?

Mai puțin și lu’ Iohann al nostru i se termină boeria la Cotroceni. El recunoaște că după zece ani de trândăvie o să-i fie al dracului de greu să se (re)alinieze la viața de cetățean de rând. Nu că s-ar apuca de săpat grădina din spate casei din Sibiu ori de renovat magazia unde își ține lopețile, cazmalele, butoiul cu varză și borcanele cu murături. Nu, în general readaptarea ar putea fi de durată, din cauza amintirilor ce-l leagă de aleile și băncuțele din grădina din Dealul Spirii.

De altfel, într-o seară, când îl invitase pe Ciuca la una mică, cu cârnați, clisă, brânză și ceapă roșie, primite de la un amic din Mărginimea Sibiului s-a destăinuit eroului de la Nassiriya: „Nicușoare, n-o să-mi fie ușor să mă adaptez la ritmul ăsta monoton de viață. Că o să mă plictisesc de moarte. Frau Carmen pleacă dimineața la școală și rămân singur. Aș putea face și eu același lucru, dar cum să mă duc, să-mi bată obrazul colegii mei de Fizică că n-am fost în stare să fac o reformă de Doamne Ajută, parcă așa se spune în românește, și nici să le fac salarii mari. Bine, hai, o lună, două mai merge. Dimineața, cum îți spuneam, cu Netty și Busu, care îmi plac la nebunie, apoi cafeaua, o integramă, mai un telefon, mai un film, dar după aia? Spune tu, Nicușoare, ce să fac? Că la serialele turcești nu mă uit, filme nemțești nu prea dau ăștia la TVR. Înainte mă mai uitam la „Tom și Jerry”, dar de la o vreme nici pe astea nu le mai difuzează nimeni. O să fac cu nervii, Nicușoare. Așa îmi trebuie că n-am fost în stare să modific Constituția, să mai fi prins încă un mandat la Cotroceni. Capul meu al…”

La auzul vorbelor, Ciucă a sărit ca ars: „Iohann, nu vorbi, ăăă, așa, că tu ai un cap Doxa. Uită-te în oglindă și o să vezi că așa e”. Iohann l-a privit lung și mirat: „Expresia asta e de bine sau o spui doar la mișto?” Nea Nicu Ciucă l-a prins părintește de mână și l-a privit cu duioșie: „Cum poți să te gândești că fac mișto de tine? Tu chiar ai un cap Doxa, și încă unul din ăla, din prima serie de producție, care nici nu îmbătrânește, și nici nu ruginește”. Dacă liberalii ar fi avut un cap ca al tău, astăzi nu am mai fi fost la mâna lu’ Marcelu.

Iohann i-a răspuns cu un zâmbet, apoi i-a zis: „Nicușoare, am știut dintotdeauna că noi doi putem face cea mai bună echipă din politica românească, așa cum făceau Nae Lăzărescu și Vasile Muraru în șou biz acum câțiva ani. Eu dulap, tu sifonier, dacă e să ne dăm nume de scenă” Și au râs după gluma asta, și au mai îmbucat o slană și o ceapă udate cu șnapsul păstrat de Iohann în beciul casei din Sibiu.

• Tweet
• Pin It