Ce înseamnă integritatea în politică? Răspunsurile lui Robu și Nica

nicolae robu alaturi de alin nica la timisoara

TIMIȘOARA. Cine spune că e ușor să fii politician, cel mai probabil nu a fost politician. Spre exemplu, după ce și-au aruncat vorbe grele, în urma alegerilor locale de acum trei ani, liberalii Nicolae Robu și Alin Nica au fost nevoiți să își dea mâna și să lucreze împreună la un nou proiect pentru Timișoara și Timiș. 

Cel puțin primii doi ani după ce Nicolae Robu a pierdut alegerile locale, liberalii au jucat adevărate meciuri de ping-pong cu declarații politice.

Nicolae Robu vorbea, spre exemplu, despre faptul că nu a mai călcat pe la partid „pentru că îți lasă un gust amar să vezi de ce trădări poți avea parte.” (28 octombrie 2020). Pe Alin Nica îl numea: „personaj dovedit total lipsit de caracter și de competență managerială” (7 decembrie 2020), întrebându-se apoi, „De fapt, cine știa cine este Alin Nica în momentul votului?!” (6 august 2021). „Ce fel de om este acest Alin Nica, dacă a fost în stare ca, în timp ce eu îl promovam pe toate canalele, inclusiv prin mesh-urile în care m-am pozat alături de el, el să pună la cale materiale grafice împotriva mea, cu îndemnuri de a fi votat în cuplu cu el contracandidatul meu?!”, a mai spus Robu.

Alin Nica nu s-a lăsat mai prejos. „(…) creatorul acestui mecanism odios scrie în continuare pe Facebook și se victimizează” (august 2021), spunea despre Nicolae Robu, în contextul scandalului de la alegerile din filială, acum doi ani. „Noi nu construim un partid de interlopi, așa că Nicolae Robu îi poate recupera în proiectul lui dubios de a redeveni primar. Îi lăsăm pentru domnia sa. (…) Am informații că a fost clar în spatele acestor și chiar le-a stimulat și le-a încurajat. Va fi pedepsit atunci când vor fi dovezile indubitabile. Depinde de gravitatea situației, dar nu aș merge așa departe să presupun ce va face domnul Robu.”, a mai spus Robu.

CITEȘTE ȘI: Marea împăcare: „Mai dați zeci de goluri? Nu mai răspund la provocări!”

Cu câteva luni înainte de alegeri, ambii regretă vorbele spuse. Nicolae Robu admite chiar că nu e deloc confortabil, „nu se pot șterge lucrurile spuse. Le-am spus, le regretăm, era bine să nu avem ce regreta”. „Au fost încrâncenări, am folosit cuvinte dure. Ce vreți să spun  mai mult de atât, că nu pot da timpul înapoi”, a mai spus Robu. Alin Nica argumentează cu rațiunea minții: „Oamenii raționali, cerebrali, inteligenți, oameni politici respectabili și responsabili știu să facă întotdeauna ceea ce trebuie pentru a atinge scopul și idealul care contează cel mai mult: bunăstarea oamenilor.”

„Persoanele politice trebuie să fie modele în societate”

În contextul schimbării de discurs, cum definește Alin Nica integritatea în politică, dincolo de litera legii? Există câteva chestiuni de moralitate, de etică, admite șeful PNL Timiș.

„Persoanele politice și demnitarii sunt modele și trebuie să fie modele în societate. Modele de comportament, de acțiune în spațiul public, modele de discurs. Vedeți că politicienii au o responsabilitate inclusiv în acest domeniu. Vă dau un exemplu: a avea un discurs plin de ură, de atacuri suburbane sau personale, cum am văzut de-a lungul anilor, sunt foarte nocive. (…) Aceste comportamente vin să denatureze, să golească de substanță acea fibră a oricărei comunități care trebuie să fie una sănătoasă, bazată pe modele de practică în comportament și acțiune în societate. Aici nu le putem prin lege. Alea trebuie să fie intrinseci fiecărui individ, sunt cei șapte ani de acasă, sunt modelele de comportament în orice societate civilizată, și aici fiecare dintre noi trebuie să sesizăm acele derapaje și să le sancționăm ca atare.”, a declarat Alin Nica, președintele PNL Timiș.

La rândul său, Nicolae Robu vorbește despre situații „care nu au nicio treabă cu legislația și care arată că o anumită persoană este nepotrivită pentru anumite poziții”.

„În litera legii trebuie să definim integritatea, după părerea mea, pentru că altfel, riscăm, chiar cu bune intenții fiind, să creăm situații în care nu mai funcționează principiile statutului de drept. Legea e lege și ea trebuie respectată. Evident, pot să fie situații care nu au nicio treabă cu legislația și care arată că o anumită persoană este nepotrivită pentru anumite poziții. Asta e altă socoteală. Nu aparține de conceptul de integritate, pentru că avem definită integritatea prin lege. Pe lângă ce spune legea despre integritate, sigur, sunt și alte lucruri care trebuie luate în considerare și aplicate în practica politico-administrativă și conform acestor suplimente de criterii, anumite persoane se pot arăta nepotrivite.”, a explicat Nicolae Robu.

Nicolae Robu a fost primar al Timișoarei între 2012 și 2020. El a obținut, în toamna lui 2020, 29,87% din voturi, în timp ce Dominic Fritz a adunat 53,25% dintre opțiunile celor care au mers la urne. Fostul primar a fost desemnat de PNL Timiș candidat pentru Primăria Timișoara în 2024.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/