Câți mici poți mânca în 5 minute? Provocarea, lansată timișorenilor la târgul de toamnă organizat de CCIAT

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

La început de octombrie, când sezonul grătarelor se apropie de final, Compania Nora Carmangerie și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și-au propus să celebreze tradiționalii mici printr-un eveniment în stil specific românesc.

Evenimentul îi aduce la CRAFT pe producătorii locali care „au cules” roadele toamnei. Expozanții vor avea tarabele pline de mezeluri, preparate din carne, brânză, produse lactate și chiar preparate specifice sezonului – zacuscă, dulceață, dar și vin, must și miere. În cadrul evenimentului, oaspeții vor avea parte de degustări de vin, de un program artistic de muzică populară, un concurs de mâncat mici și cârnați, cu premii și o tombolă. Mai mult decât atât, cei care vin cu cei mici se pot bucura de un spectacol cu animatori și ateliere create pentru familie.

„De la jarul încins, debutul toamnei și răcirea vremii fac trecerea firească spre sezonul mezelurilor, al brânzeturilor maturate și al preparatelor conservate. Toamna aduce comunitatea împreună prin sărbătorile dedicate culesului viilor și stoarcerii mustului, creând cadrul potrivit pentru un astfel de eveniment care se dorește a fi unul de tranziție între cele două sezoane și care promovează producătorii locali și preparatele tradiționale specifice culturii locale, începând de la mici și până la cârnații proaspeți și afumați, brânzeturi tradiționale, pâine, produse lactate, zacuscă preparată după rețete tradiționale, vinuri, must și băuturi fine, miere și dulcețuri aromate”, transmite Rodica Olinic, consilier CCIAT.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Evenimentul are loc vineri, între orele 13.00 și 21.00, iar sâmbătă și duminică între orele 11.00-21.00. În fiecare din cele trei zile va avea loc, de la ora 16.00, concursul cu premii „Câți mici poți mânca în 5 minute?”. Câștigătorul va primi o diplomă și un voucher în valoare de 300 lei pentru cumpărături în magazinele Nora Carmangerie.


versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/