
Ministerul Educației a făcut publică lista elevilor care vor beneficia în acest an școlar de bursa „Bani de liceu”. La nivelul județului Timiș, vor primi lunar câte 250 lei un număr de 137 de liceeni care provin din familii nevoiașe.
Ministerul Educației anunță că 20.948 de elevi din întreaga țară vor beneficia în acest an școlar de bursa „Bani de liceu”. Lista finală, după soluționarea contestațiilor, cu numărul de beneficiari a fost afișată la sfârșitul acestei săptămâni, pe site-ul Ministerului Educației.
Inspectoratul Școlar Timiș informează că din județ vor primi această bursă 137 de liceeni care provin din familii nevoiașe.
Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” este derulat de Ministerul Educaţiei începând cu anul 2004. Prin intermediul acestui program, fiecare beneficiar primește lunar, pe toata durata cursurilor, suma de 250 lei ca formă de sprijin în vederea continuării/finalizării studiilor.
Pentru mulți oameni, disconfortul din palmă sau degetele amorțite par doar efecte ale oboselii, dar în realitate, aceste simptome pot ascunde sindromul de tunel carpian, o afecțiune care evoluează...
Ioana Toma |
13 June 2026
Se redeschide granița pe pista de biciclete de pe Bega. Când se poate trece din Timiș în Serbia
Alina Dragomir |
13 June 2026
Raluca Pantea |
13 June 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

