Lucrările de modernizare a zonei Catanga vor aduce nu doar condiții mai bune pentru reșițenii care locuiesc aici, ci și o creștere a prețurilor locuințelor, sunt de părere reprezentanții administrației Reșița.
Una dintre cele mai degradate zone din Reșița, Catanga, a intrat în șantier. De luna aceasta, aici au început lucrările de modernizare printr-un proiect cu finanțare europeană. Potrivit municipalității, schimbările vor fi vizibile în următoarele 15 luni.
Se va lucra la întreaga infrastructură – alei pietonale, străzi, parcări și iluminat public -, inclusiv rețelele de apă și canalizare vor fi schimbate. De asemenea, se vor amenaja spații verzi, locuri de joacă pentru copii și terenuri de sport.
Dar, dincolo de aspectul vizual și confortul crescut pentru locuitori, modernizarea zonei ar putea duce și la o dublare a prețurilor locuințelor din Catanga. Cel puțin, așa estimează viceprimarul Reșiței, Daniel Călin, făcând o comparație cu ce s-a întâmplat deja în zonele modernizate de primărie în anii trecuți.
„Haideți să ne uităm pe toate zonele care au fost reabilitate. Valoarea apartamentelor și a terenurilor din zonele respective a crescut exponențial. Dacă în Luncă, pe cele șase străzi modernizate un apartament, înainte de reabilitare, era între 30.000 și 40.000 de euro, acum se cumpără chiar și cu 60.000 de euro. La fel și în Govândari, apartamentele din blocurile renovate se vând mult mai bine. Și, da, așa este, a crescut și interesul pentru zona Mociur, pentru că a existat și aici o renovare, s-a făcut un acces nou, a existat o intervenție a primăriei. La fel, cred eu, că se va întâmpla și în Catanga. Dacă acum o garsonieră sau un apartament cu o cameră, cum sunt ele structurate acolo, se cumpără cu 10, 12 -15.000 de euro, după reabilitare, peste un an și jumătate, probabil că prețul va ajunge la 30.000 de euro”, a declarat Daniel Călin, la Express Live.