M-am tot întrebat în aceste zile de proteste, de ce ies oamenii în stradă. Aşa cum spun pesediştii, cetăţenii n-au reacţionat nici pe departe la alte zeci de exemple de legi strâmbe sau înrobitoare. Cred că, avem de a face cu teoria picăturii ce a umplut paharul.
Imediat după 1989, secretarii de partid şi securiştii ce te beleau pentru o convorbire cu RFG, pentru cinci kile de viţel procurate „ilegal” (adică îţi tăiai viţelul din grajd şi mai dădeai şi cunoscuţilor ceva carne) şi multe altele, s-au transformat. În lideri de partide, în lideri de revoluţionari, în oameni de afaceri. Oamenilor simpli le era încă frică şi au tăcut.
Mai apoi, au început să se caţere pe eşafoade mult prea înalte pentru crasa lor incultură politică şi administrativă, tot felul de nima-n lume. Au fost şi sunt, primari, consilieri, deputaţi şi senatori. Au început să dobândească privilegii şi venituri mult peste media populaţiei ce începea să fie sărăcită. Şi-au format găştile lor şi nimeni nu avea acces la trai bun. Doar ei, rinocerii. Oamenii, tot cei simpli, care trăiau din ce în ce mai rău au văzut, dar le era şi mai frică şi, au tăcut.
După ce au căpuşat teritoriul, nemernicii au trecut la prăduiala naţională. În colaborare cu multinaţionalele au „privatizat” adică, au vândut pe comisioane grase, perlele coroanei. Obiectivele economice strategice ale ţării. Başca desfiinţarea armatei şi a industriei de armament. Oamenii au văzut dar, erau din ce în ce mai săraci, le era tot mai frică şi, au tăcut.
Hoţii şi-au dat seama că degeaba se cheamă ei putere şi opoziţie dacă nu dau impresia unor certuri doctrinare furtunoase, purtate mai ales pe la televiziuni. Că, dacă o făceau prin instanţe riscau să fie scoşi legal de la vălău. Cam pe aici, şi-a făcut apariţia DNA. A adunat dovezi, a instrumentat fraude de miliarde de euro şi a trimis în judecată şi s-a ajuns şi la închisoare. Este clar tuturor, sper, că nemernicii nu puteau fi mulţumiţi cu o asemenea „jivină” ca DNA în spaţiul românesc. Poporul, începuse să prindă ceva speranţe, dar tot sărac , tot cu frică, aşa că a tăcut în continuare.
Dar acum, când i se spune pe faţă de către una dintre puterile ce s-au perindat la conducere că a fura trebuie legiferat la miez de noapte şi, tot prin furt, poporul s-a trezit că nu îi mai este frică şi nu mai vrea să tacă. Adică, a ajuns cuţitul la os sau, s-a umplut paharul. Pentru a-i linişti pe pesedişti, cred că şi dacă un guvern de altă orientare lua aceleaşi decizii, tot aici se ajungea. Şi nu numai pentru că poporului nu îi mai este frică dar, şi pentru că parcă miroase a nişte mutări politice, economice şi strategice prin lumea asta, inclusiv prin partea noastră de Europă.