Ziua de vineri a fost una de vârf pentru DNA. În plasa lor au căzut trei exemplare mai grase: Marian Vanghelie, primarul sectorului cinci, cu ale lui mânăreli de milioane de euro şpagă, care a primit 30 de zile de arest. A urmat avocatul Dan Şova, pentru care procurorii au cerut Senatului aviz pentru arestare. Şova se face vinovat pentru nişte şmecherii prin calculatoarele casei sale de avocaţi în legătură cu nişte complexuri energetice, cărora le acorda asistenţă juridică. Aşadar, abuz în serviciu. Senatul urmează a se pronunţa în două săptămâni, pentru că membrii comisiei juridice au nevoie de timp să citească dosarul şi să întocmească un raport corect. A treia persoană care a călcat pe bec este Darius Vâlcov, ministru de Finanţe în actualul guvern. Aşadar, persoană importantă. Care nu e agăţat pentru că ar fi ascuns pe undeva bugetul ţării, ci pentru nişte golănii din perioada în care era primar la Slobozia. I-a cerut unui om de afaceri să se simtă şi el cu vreo două milioane de euro, pentru a se lipi de un contract. Este inculpat într-un dosar de urmărire penală, pentru că nu e nevoie de avizul Parlamentului, iar pentru arestarea sa, rămâne cum am stabilit: Senatul să-şi dea aprobarea pentru arest. Acuma, rămâne o poveste. De unde va scoate statul de la Vanghelie banii pentru vanghelioane şi cele 90 de milioane de euro. Că în clipa asta, probabil, e sărac lipit. Sau de la Şova banii pentru care este acuzat. Vreo două milioane. Sau chiar de la Vâlcov. Abia are o mie de euro pe lună leafă. Că din milioanele alea, din urmă cu vreo trei-patru ani, s-a ales praful. Daţi pe o maşinuţă, o vacanţă exotică, nişte ţoale la vreun magazin de fiţe, de unde să ajungă? Întrebaţi-o pe Elena Udrea. Ei i-au rămas după divorţ vreo patru milioane şi acum e săracă lipită. Îşi închiriază şi casele, sedii de firmă, să aibă ce să pună pe masă. Noroc că-i merge fasolea la cazan. Îşi mai completează masa. Mai un covrig de la Ruxandra Dragomir, mai o fasole boabe. Dar câte feluri se pot face din fasole! De la aia bătută până la ciorbă de fasole. Trăieşte românul cu fasolea cum trăiesc chinezii cu orezul. Asta e cu DNA-ul. Zace pe coadă câte zece ani şi odată îl apucă hărnicia. Cât l-o mai ţine!