
Până în 16 noiembrie, timișorenii pot răspunde la întrebările din noua ediție a sondajului „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de primărie în parteneriat cu UVT.
Cercetarea, derulată anual, urmărește să afle cât de mulțumiți sunt locuitorii de serviciile și infrastructura orașului.
Chestionarul poate fi completat AICI. Include 64 de întrebări despre întreținerea clădirilor istorice, pistele de biciclete, starea drumurilor, iluminatul public, transportul în comun, calitatea mediului, educație și sănătate, percepția generală asupra vieții în Timișoara. Răspunsurile sunt confidențiale, iar datele sunt folosite pentru analiza evoluției calității vieții în oraș.
Cei care își comunică numărul de telefon, la finalul chestionarului, vor fi incluși într-o tragere la sorți și pot câștiga unul dintre cele 25 de vouchere în valoare de câte 100 de lei fiecare.
Sondajul este realizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul UVT, cu participarea unui grup de cercetători în sociologie, psihologie, economie și științele comunicării.
La împlinirea a 35 de ani de carieră artistică, Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și în colaborare cu Episcopia Caransebeșului și...
Roxana Bălan |
03 March 2026
Roxana Bălan |
02 March 2026
Gazul ajunge și în casele locuitorilor din comuna Constantin Daicoviciu
Roxana Bălan |
02 March 2026
Consultații de diabet, din nou, la Policlinica din Moldova Nouă
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

