Poliţiştii cărăşeni de la imigrări au depistat două femei, din Vietnam și Republica Moldova, care nu au părăsit ţara la expirarea perioadei legale de şedere. În cazul vietnamezei, a fost constatată o căsătorie de conveniență.
Poliţiştii din cadrul Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin au desfăşurat, în perioada 26-31 iulie, acţiuni şi controale în cooperare cu structurile de ordine publică, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini. Au fost depistate, cu şedere ilegală, două femei, de 39 și 46 de ani, din Republica Moldova, respectiv Vietnam.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că persoanele au intrat legal în România, însă, la expirarea perioadei legale de ședere, nu au părăsit teritoriul ţării noastre sau nu și-au reglementat dreptul de ședere. Femeia din Vietnam a venit în România în vizită, iar în perioada valabilității vizei s-a căsătorit cu un cetățean român, motiv pentru care a depus documentele pentru prelungirea dreptului de ședere. În urma investigațiilor efectuate, cât și în urma interviului susținut, polițiștii de imigrări au stabilit că a fost încheiată o căsătorie de conveniență între cei doi soți, motiv pentru care i s-a respins cererea de prelungire“, informează Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin.
Pe numele femeii din Vietnam a fost emisă o decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească teritoriul României în cel mult 30 de zile, precizează BIJ.
Femeia din Republica Moldova, membru de familie a unui cetățean român, era posesoarea unei permis de ședere temporară a cărui valabilitate expirase, fapt pentru care a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei.