Cel mai mare producător de mobilă la nivel național și-a mutat birourile, la începutul lunii octombrie, în complexul Vox Technology Park Timișoara. Casa Rusu are închiriați, în noua clădire, 500 de mp.
„Casa Rusu avea nevoie de un sediu nou care să corespundă cerințelor actuale, având în vedere dezvoltarea și creșterea echipei, precum și dorința de a le oferi angajaților o experiență de muncă modernă, dinamică, dar și cu posibilități de relaxare. Clădirea Vox Technology Park este o construcție de ultimă generație, fiind cea mai inteligentă clădire din vestul țării, situată într-o zonă în plină dezvoltare. Marcăm astfel începutul unei noi etape în viața companiei, care sunt convins că ne va aduce noi realizări profesionale într-un mediu de lucru modern.”, a declarat Matei Ştefan Gaburici, CEO Casa Rusu.
„Contractul cu Casa Rusu reprezintă un semnal pozitiv pentru piața de birouri din Timișoara. Compania este o poveste de succes 100% românească si a utilizat această perioadă pentru planificarea de noi strategii. Proiectele de birouri moderne, care au realizat investiții în maximizarea gradului de siguranță la birou, sunt și vor rămâne printre cele mai bune opțiuni pentru desfășurarea activității, datorită circuitelor create și ale diferitelor măsuri specifice.”, a declarat Mark Oancea, director de dezvoltare al Vox Property Group, dezvoltatorul proiectului de birouri Vox Technology Park din Timișoara.
Casa Rusu este de peste 25 de ani pe piața românească, are 20 magazine fizice și site pentru amenajări interioare.
Vox Technology Park are o suprafață închiriabilă de 26.600 de metri pătrați și a fost finalizat în Timișoara în urma unei investiții de 30 de milioane de euro. Clădirea de birouri oferă spații și dușuri pentru bicicliști, food-court și sală de fitness, spații comerciale și servicii.