Municipalitatea de pe Timiș și Sebeș continuă seria investițiilor în cartierele orașului. După modernizarea Pipirigului, urmează Nordul – considerat cel mai degradat cartier de blocuri – și Țarinei, inclus deja într-un proiect finanțat prin Programul „Anghel Saligny”.
Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, și-a exprimat în repetate rânduri intenția de a transforma, treptat, fiecare cartier al orașului, prin proiecte de modernizare menite să îmbunătățească viața locuitorilor.
După investițiile semnificative realizate în cartierul Pipirig cu fonduri de la bugetul local, municipalitatea de pe Timiș și Sebeș își îndreaptă acum atenția către cartierul Nord, care ar urma să treacă printr-o schimbare majoră. Primăria a depus un proiect pentru a obține fonduri europene, cu scopul de a moderniza zona, atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional.
„A fost depus de curând, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, un proiect pentru regenerarea urbană a cartierului Nord, un proiect frumos și sper să se materializeze în felul acesta. Este oarecum ceea ce s-a întâmplat în Pipirig, o investiție care a arătat cetățenilor cum ar trebui să arate toate cartierele municipiului”, a declarat primarul Felix Borcean.
Edilul susține că Nordul a fost ales tocmai din cauza stării precare în care se află în prezent: „Mi se pare cel mai degradat dintre toate cartierele de blocuri ale municipiului, și am spus să începem cu acesta. Sigur că, pe parcurs, și celelalte cartiere vor intra în atenția noastră”.
În paralel, municipalitatea continuă și alte proiecte, printre care cel derulat prin Programul Național „Anghel Saligny”, care vizează modernizarea trotuarelor din oraș.
„Proiectul «Saligny», cel legat de trotuare, este finalizat în proporție de 50%. Urmează cealaltă jumătate, plus «Saligny 2», care include mai multe străzi și trotuare. Aici va fi inclus și cartierul Țarinei, unde vor fi amenajate toate aleile, spațiile verzi, locurile de parcare etc. Acest proiect este deja în faza de licitație”, a mai precizat primarul Caransebeșului.