Care e întrebarea?

Încep să se deznoade misterele legate de celebrul Marta. Fost șef de cabinet al lui Blejnar, șeful ANAF, legat într-un dosar de produse petroliere, aflat pe rol la Brașov. Marta a fost dispărut și, vreme de doi ani, parcă a intrat în pământ. Exact ca Elodia, dar, cel puțin în acest ultim caz, avem aici în țară un prezumtiv criminal și un proces pe rol. În cazul Marta nu avem nimic. Nici viu, nici mort, evaporat pur și simplu, ca în cazul lui Nicolaiciuc CFR. Iată însă că începe să se ridice un colț de draperie, prin care se zărește  oarece lumină, cu ajutorul poliției americane. Dați în urmărire internațională de ai noștri, polițiștii americani iau în serios cererea noastră de extrădare a soților Nemeș. Apropiați ai lui Marta, colaboratori ai acestuia. Acuzați de evaziune fiscală din afaceri cu motorină, în valoare de 15 milioane de euro. Aceleași afaceri cu motorină și produse petroliere ca și Marta, ca și Blejnar. Polițiștii americani i-au depistat în mijlocul unei secte americane de alchimiști, care își propuseseră să transforme totul în aur. Da, există și astfel de nebuni în America. Ce loc putea fi mai bun pentru soții Nemeș? Dar când ai 15 milioane de euro, clar că poți transforma orice atingi cu mâna în aur. Ei bine, cei doi nu erau angajați ai lui Isărescu la Banca Națională, ei doar se ascundeau în această sectă. Acolo au fost dibuiți și acum se așteaptă extrădarea lor. Să-i dea pe mâna șefului de poliție din Neamț, cel care bătea personal o minoră în sediul Poliției. Acum nu mai e șef la Neamț, și-a dat demisia.  Dar cred că are un chef de anchetă, ceva de nedescris. Să vedeți ce scot de la soții Nemeș, intrați pe mâna acestuia. Nu numai unde e Marta, dar și mama lui Marta. Că de nevastă-sa, proxeneta, știm. Din păcate, dosarul din Brașov bate pasul pe loc și tare mă tem să nu avem ca și în cazul Nicolaiciuc o sentință de achitare. O dată băgați în pușcărie, ar putea transforma arpacașul în aur sau, mai rău, să înființeze o sectă a alchimiștilor și la noi. Dacă-i așa, BNR ar trebui să aibă grija lor și să-i ia pe post de consilieri. Doar că până la extrădare nu se poate face nimic. Cum să nu rămâi uimit, auzind toate astea? Parcă asiști la un film și aștepți cu sufletul la gură sfârșitul. Unde e Marta? Aceasta este întrebarea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/