Viteza adusă de capitalism impune și un ritm alert și economic de deplasare. Deși Banatul dispune de toate mijloacele de transport, până acum nu a existat un studiu care să explice cu exactitate care metodă este mai bună, care dintre modalități, îmbinate, până la urmă ar fi în avantajul transportatorilor.
De la aeroport și până la port sau linie de cale ferată, județul Caraș-Severin le are pe toate. Singurul minus este absența unei autostrăzi, deși prin sertarele de la centru ar exista propuneri pentru construirea uneia care să traverseze municipiul Caransebeș. Chiar și în absența unei autostrăzi, se poate apela la transportul intermodal, care permite, practic, îmbinarea a cel puțin două căi de transport diferite.
Deși conceptul este unul luat foarte serios în seamă în Europa încă din anii 60, România are parte de o premieră de abia în 2014 cu unul dintre proiectele transfrontaliere accesate în parteneriat cu vecinii din Serbia. Noutatea pe care județul Caraș-Severin o aduce se referă la primul studiu de fezabilitate întocmit pe această linie. Acest lucru a fost posibil printr-un proiect european, în cadrul căruia Consiliul Județean Caraș-Severin este partener, respectiv: Introducerea tehnologiilor moderne de transport în logistica regiunii Banat.
,,Studiul pe care l-am realizat în cadrul proiectului de introducere a transportului intermodal în judeţul Caraş-Severin este un pas extrem de important în realizarea unei infrastructuri necesare în transportul de mărfuri în zonă. El nu este destinat doar judeţului Caraş-Severin, ci Regiunii Vest şi îşi propune să pună în valoare coridorul de transport european pe care-l reprezintă Dunărea. În esenţă, este un proiect de transport intermodal, care leagă Dunărea cu transportul rutier şi, eventual, o cale ferată într-o a doua etapă, pentru care intenţionăm, în mod etapizat, să obţinem fondurile destinate pe Strategia Dunării, din fondurile pentru cooperare transfrontalieră şi din fonduri regionale, cele care sunt administrate prin Programul Operaţional Regional. În esenţă, în următorii doi-trei ani, acest studiu unitar va fi subiectul a două sau trei proiecte de finanţare pentru etapele respective. Studiul a fost din start elaborat într-o formă modulară, de aşa manieră, încât componentele întregului ansamblu să poată face obiectul unor finanţări diferite”, a declarat Victor Naidan, director în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.
Valoarea totală a proiectului se ridică la puțin peste 300.000 de euro.
MAIN FOTO: http://www.ppiaf.org