Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 și se închid la ora 21.00. În Caraș-Severin, sunt așteptați la urne peste 253.000 de alegători.
Astăzi are loc primul tur de alegeri pentru desemnarea președintelui României, în cursă fiind 14 candidați. În Caraș-Severin, sunt înscriși pe listele electorale permanente 253.067 de cetățeni cu drept de vot, cu 19.933 mai puțini decât la alegerile prezidențiale din 2019. În județ, au fost amenajate 364 de secții de votare, dintre care 70 în municipiul Reșița.
La alegerile prezidențiale pot vota cetățenii români care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua votului inclusiv. Alegătorii vor primi în secția de votare un buletin de vot și ștampila. Opțiunea de vot se exprimă prin aplicarea ștampilei într-un singur patrulater de pe buletinul de vot. Aplicarea ștampilei în interiorul mai multor patrulatere de pe buletinul de vot sau neaplicarea ștampilei duce la anularea respectivului buletin de vot.
Alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, precum și persoanele aflate în arest la domiciliu, reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă au depus cerere în acest sens în termen legal.
Forțele de ordine din județul nostru sunt pregătite pentru asigurarea pazei secțiilor de votare şi pentru înlesnirea bunei desfășurări a procesului electoral. În acest sens, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 1.500 de cadre, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, de la imigrări și de la alte structuri ale ministerului.