Cărășenii eligibili în cadrul Programului Tomata așteaptă banii promiși de Ministerul Agriculturii

tomato harvest in autumn
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Programul Tomata 2023 s-a încheiat cu succes pentru 15 legumicultori din Caraș-Severin. Deși  s-au înscris în program 25 de producători, nu toți au reușit să-și valorifice la timp producția de roșii, termenul limită fiind 15 iulie.

Reprezentanții Direcției Județene Agricole și cei ai Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură Caraș-Severin au finalizat controalele în teren, stabilite în cadrul Programului Tomata. Din cei 25 de legumicultori înscriși inițial în programul de susținere a producției de tomate  în spații protejate pentru anul 2023, numai 15 dintre aceștia au și reușit să-l finalizeze la timp. Cărășenii neeligibili nu primesc sprijinul financiar promis de stat.

Cei 15 legumicultori care au reușit să-și valorifice producția de tomate în termenul stabilit prin program au depus la sediul instituției noastre și documentele justificative. La rândul nostru, am făcut demersurile necesare către Ministerul Agriculturii, solicitând banii pentru plata sprijinului financiar. Credem noi că într-o lună de zile ar trebui să se facă și plățile către legumicultori. Suma solicitată pentru producătorii cărășeni a fost de 222.705 lei.”, ne-a declarat Adina Bâte, directorul adjunct al Direcției Agricole Caraș-Severin.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Valoarea ajutorului de minimis acordat de Ministerul Agriculturii este de 3.000 euro/1.000 mp/beneficiar.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/