Cărășenii au sunat de aproape 7.000 de ori la 112 în prima jumătate a anului

Apel de urgență la 112
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Peste 4.000 de apeluri din mediul urban și alte 2.500 din mediul rural au fost efectuate de cărășeni în primele 6 luni ale anului. Mai bine de 2.600 dintre apeluri nu s-au confirmat.

În primele 6 luni ale acestui an, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 au fost efectuate 6.775 de sesizări sau solicitări către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, cu 0,3% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, cele mai multe, respectiv 4.127 de apeluri, au fost efectuate din mediul urban, iar din mediul rural, inclusiv din trafic, au fost efectuate peste 2.500 de apeluri 112.

Cele mai multe apeluri pe zi din săptămână au fost efectuate sâmbăta, 41 de apeluri în medie, spre deosebire de 2022 când cele mai multe apeluri pe zi din săptămână au fost primite în zilele de vineri. În ceea ce privește intervalul orar, cele mai multe apeluri la 112 au fost înregistrate vinerea și duminica, între orele 19.00 și 20.00, iar ora în care au fost primite cele mai multe apeluri de la persoane aflate în trafic este 13.00 – 14.00.

În ceea ce priveşte natura sesizărilor, în anul 2023, ca ponderi, majoritatea apelanților sesizează: accidente rutiere și alte evenimente rutiere, agresiuni, furturi și violență domestică, aceste genuri de sesizări reprezentând 56,4% din totalul apelurilor efectuate prin SNUAU 112.

În această perioadă a crescut numărul apelurilor care nu se confirmă cu aproximativ 12%, fiind primite 2.651 de astfel de apeluri. De precizat este faptul că numărul apelurilor care nu se confirmă reprezintă peste 39% din totalul apelurilor primite prin SNUAU 112, iar polițiștii au aplicat 2.316 sancțiuni contravenționale conform OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

De asemenea, a crescut cu peste 9% (630 de apeluri) numărul apelurilor efectuate de persoane anonime, 6,2% din totalul apelurilor fiind anonime, iar 210 apeluri (3,1%) au fost apeluri non-urgente.

Au fost primite și 22 de apeluri abuzive, în urma cărora au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 43.000 de lei.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Printre apelurile efectuate în mod nejustificat se numără două situații înregistrate în luna iunie, când doi apelanți, unul din Bocșa și altul din Oravița, au sunat la 112 pentru a sesiza – primul, că un polițist lucrează, iar al doilea că nu este respectat, fără a preciza de către cine, apoi și-a închis telefonul. Aceștia au fost identificați și sancționați contravențional.

Tot în luna iunie, o femeie a apelat la 112 pentru ca Poliția să-l împiedice pe soțul ei să plece de acasă. Femeia nu a fost sancționată contravențional, a fost în schimb consiliată de polițiști.

În data 3 mai, doi bărbați din Sichevița au anunțat prin 112 că sunt apelați în fiecare noapte de SNUAU. Ambii au fost sancționați contravențional, conform legii.

Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii”.

Polițiștii reamintesc că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/