Nicolae Novăcescu, primarul social-democrat al comunei Cornereva, face apel la responsabilitate și îi îndeamnă pe localnici să iasă în număr cât mai mare la vot....
Căutat de autoritățile din Grecia, un bărbat din Dumbrăveni a fost oprit pentru control pe Calea Timișoarei din Reșița. Ieri, în jurul orei 15.40, polițiști...
Prin participarea la Târgul Național de Turism de la București, Banatul Montan țintește o nouă invitație la evenimentul internațional de la Paris. Pentru târgul programat...
ANM a emis trei avertizări pentru județul Caraș-Severin de vânt puternic, viscol și ninsori abundente, care vor intra în vigoare de vineri, 22 noiembrie. Conform...
A nins în Caraș-Severin în ultimele 24 de ore, iar vremea s-a răcit. Mai ninge și acum la munte și viscolește. Niciun drum județean nu...
Desemnată vicepreședinte peste regiunea de vest a României, Băile Herculane învață din mers și împărtășește din experiența proprie. Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimaterice...
Serviciul public de transport local, cu sediul în Oravița, Str. Cloșca, nr. 29B, Jud. Caraș-Severin, C.U.I.: 42695485, organizează concurs pentru ocuparea următorului post contractual conform...
A fost noapte albă pentru drumarii din Banat, care au ieșit la deszăpezit. Echipele firmelor care se ocupă de aceste intervenții au acționat cu 100...
Neobosita Lili Gherle, președintele Asociației „Uniți Reușim”, și-a suflecat iar mânecile și, alături de oameni inimoși, trage tare pentru a finaliza și parterul Staționarului 3,...
Liderul PSD Caraș-Severin dezvăluie o parte din luxul orbitor în care trăiește și pe care și l-a asigurat pentru tot restul vieții președintele României, Klaus...
Primarul Reșiței nu se mai lovește de niciun fel de obstacol social-democrat și anunță că, în sfârșit, și politicienii Banatului intră în normalitate, așa cum,...
Cu o lună înaintea Crăciunului, administrația locală din Băuțar face planuri pentru cea mai așteptată perioadă din an. Comuna Băuțar îmbracă și anul acesta haine...
Nelu Popa profită de orice ocazie pentru a „vinde” Reșița la suprapreț, numai că, în perioada imediat următoare, nu se așteaptă la alte investiții private...
Cumpără, donează, schimbă vieți! dm vă invită să participați la cea de-a șasea ediție a Giving Friday, pe 29 noiembrie 2024, pentru a sprijini comunitățile...
Grație unui proiect PNRR, 16 stații SMART au fost deja amplasate la Moldova Nouă. Se vrea încurajarea folosirii transportului în comun. Noile stații dispun de...
Primăria Municipiului Reșița prin Serviciul Public – Direcția pentru Întreținerea si Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat si Deszăpezire Reșița, anunță publicul interesat asupra...
Social-democrații vor relații normale între Consiliul Județean și primăriile din Caraș-Severin! Marius Isac spune că Silviu Hurduzeu i-a întins mâna primarului Reșiței cu respect și...
Prin două proiecte noi, Primăria Cornereva țintește economie la buget cu lumină mai bună dar mai ieftină. Modernizarea iluminatului public este una dintre țintele pentru...
Primăria Topleț anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare Pod peste Râul Cerna în localitatea Topleț”, propus...
Societatea Aquacaraș informează publicul privind ocuparea prin concurs a mai multor posturi contractuale de execuție. Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire...
În prezența ministrului Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea, primarul Daniel Boambeș a semnat la București un contract de finanțare care îi va permite să reabiliteze străzile...
Lucrările au ajuns la stadiul de 80%. Rețeua de apă a comunei Naidăș ar trebui să fie gata anul viitor. Prin investiția în valoare de...
Banatul a intrat sub o avertizare cod galben de vânt puternic. Meteorologii anunță viteze la rafală de 65 – 80 km/h. În zonele montane va...
ANUNȚ OPRIRE APĂ în REŞIŢA –20.11.2024 – Avarie – Micro 3 – interval orar 09:30 – 15:00 În vederea eliminării unei avarii apărute la conducta...
Începând cu data de 20.11.2024 se pot depune la sediul Primăriei comunei Rusca Montană, compartimentul financiar-contabil ( Taxe locale ) cererea privind anularea accesoriilor aferente...
Primarul Remus Rof a forat după apă în Munții Dognecei și aduce în casele oamenilor cea mai pură apă din Banat. Munții Dognecei, de unde...
Și-au dat mâna sub pretextul siguranței și nu sunt în stare să dea o lege care să permită doborârea dronelor Rusiei pe teritoriul național! Hadrian...
Primăria Reșița nu a definitivat încă programul artistic pentru sărbătorile de iarnă, însă un lucru este cert: a bătut palma cu artistul moldovean de peste...
Două expoziții, delicii culinare și un program artistic din Banat, la standul județului Caraș-Severin din cadrul evenimentului de la Romexpo. De astăzi și până duminică...
Foștii șefi ai Biroului pentru Imigrări din Caraș-Severin, Vali Mitruș și Claudiu Sorin Perian, au fost condamnați pentru corupție după ce au ajutat peste 1.000...
După succesul răsunător de la alegerile locale, PSD Caraș-Severin a setat un obiectiv ambițios pentru parlamentarele din 1 decembrie. Marius Isac crede că votul cetățenilor...
Deputatul Jaro Marșalic anunță o nouă modificare legislativă pentru sănătatea românilor. Liberalul Jaro Marșalic spune că modificarea legii privind reforma în domeniul sănătății rezolvă problema...