După doborâturile produse vara trecută de vântul puternic, se vor face împăduriri pe 180 de hectare din Caraș-Severin. Imediat după fenomenele meteo care au doborât...
Violoncelistul reșițean Sabin Sebastian Pascu aduce 15 piese noi prin care simte că a atins apogeul compozițional. În limba norvegiană, cuvântul „villmark” denumește un tărâm...
Construirea noului spital de la Reșița rămâne obiectivul numărul unu a liberalului Ioan Popa. Primarul se bazează și pe sprijinul social-democratului Silviu Hurduzeu, președintele ales...
Alideia Țepeneu, directorul Liceului Teoretic „General Dragalina” din Oravița, a fost premiată de curând în cadrul competiției naționale „Directorul Anului”, eveniment de marcă ajuns la...
Peste 230.000 de lei a virat AJPIS centrelor din județ care au în îngrijire adulți sau bătrâni aflați în dificultate. Agenția Județeană pentru Plăți și...
Participanții la trafic pot reclama, începând de astăzi, comportamentul agresiv al celorlalți șoferi, depunând o sesizare, precum probele și indicatorii care pot conduce la identificarea...
Lucrările celui mai reprezentativ pictor naiv al Banatului s-au văzut la Timişoara, Bucureşti şi Braşov. Acum se văd la muzeul din Caransebeş. Despre Mihai Vintilă...
Nicolae Ciucă are un suport puternic în Banatul de munte! Ioan Popa consideră că liderul PNL are capacitatea de a uni românii. Primarul Reșiței spune...
Ales cu peste 70% din voturile valabil exprimate la alegerile locale din iunie, primarul social-democrat al orașului Oțelu Roșu a depus jurământul de învestire. Astăzi...
Edilii comunelor Brebu, Zorlențu Mare și Teregova și-au preluat noile mandate. La ceremonia de învestire a fost prezent și reprezentantul Guvernului în teritoriu. Ședințele de...
Alarma s-a dat în această dimineață. Pompierii militari fiind solicitați să intervină în jurul orei 02.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-una din încăperile Blocului...
Aceasta este șefa Secției Medicină Internă de la spitalul din Oțelu Roșu. Femeia a fost prins în flagrant, de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, în timp...
Felix Borcean are cu cine constitui o majoritate de stânga în Consiliul Local Caransebeș, în ciuda faptului că independentul Traian Pleșa a fost interzis de...
În noaptea de sâmbătă spre duminică se trece la ora de iarnă. Modificarea orei va face ca unele trenuri să staționeze în gările din Banat....
Continuă lucrările de realizare a polatei pe DN 57, în zona localității Berzasca, la limita județului Caraș-Severin cu Mehedinți. Constructorul menține un ritm susținut al...
Elevii din comuna Turnu Ruieni care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele școlare au fost premiați de administrația locală. Rezultatele meritorii la olimpiadele școlare ale...
Liderul social-democraților cărășeni, Silviu Hurduzeu, a anunțat că Lucian Voina, până mai ieri președintele filialei județene a PMP, s-a alăturat PSD. „Mă bucur să anunț...
Ceremonialul dedicat Zilei Armatei a cuprins oficierea serviciului religios, alocuțiunile oficialităților, depuneri de coroane și parada militară. Ziua de 25 octombrie 1944 a rămas în...
Liberalul Ioan Popa a depus astăzi jurământul pentru un nou mandat de primar al Reșiței. Cel cu numărul 3, după ce, în iunie, a recâștigat...
Orașul Băile Herculane are, începând de astăzi, un nou primar. Liberalul Cristian Miclău îi lasă locul social-democratului Gheorghe Orza. La despărțirea de fotoliul de edil-șef,...
După ce ani la rând comuna a fost condusă de social-democratul Petru Fara, alegerile din iunie au fost câștigate de liberalul Walter Florea. „Jur să...
Primarul ales al orașului din Clisura Dunării a depus astăzi jurământul de învestire. Momentul este considerat un nou început pentru Moldova Nouă. Adrian Torma vede...
Carmen Ienci este doar unul dintre artiștii prezenți pe afișul evenimentului programat la Voislova. Timp de două zile, localnicii sunt invitați să petreacă cu muzică...
Străzile Țiglăriei și Rândul III din cartierul reșițean Muncitoresc sunt închise până la mijlocul lunii noiembrie, din cauza lucrărilor la rețelele de apă efectuate de...
ANUNȚ OPRIRE APĂ în REŞIŢA –25.10.2024 – avarie –str. Petru Maior parțial și str. Sportului În vederea eliminării unei avarii apărute spontan pe str.Petru Maior,...
Dacă, întâmplător vă veți întâlni cu un candidat pentru alegerile parlamentare, nu puneți botul (așa cum se spune mai nou) la tot ce dau pe...
Municipiul reședință de județ va fi împânzit de containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Investiția depășește 20 de milioane de lei. Primăria Reșița modernizează sistemul...
Fostul senatorul PSD Adrian Torma e (re)instalat în această dimineață în funcția de primar al orașului Moldova Nouă, dar, la fel ca în 2020, se...
Liberalul Nelu Popa e învestit astăzi pentru a treia oară în funcția de primar al municipiului Reșița! A câștigat alegerile din 9 iunie cu peste...
S-au obținut 24 de milioane de lei din masa lemnoasă care poate fi valorificată după doborâturile din vara anului trecut din Caraș-Severin. În zilele de...
Astăzi a avut loc ceremonia de constituire a noului Consiliu Local Rusca Montană. Alături de cei 11 aleși locali, a depus jurământul și primarul Sergiu...
Pentru primarul Gheorghe Coilă, obiectivele momentului vizează modernizarea drumurilor și continuarea investițiilor în pavaje. Întrebat despre cele mai importante realizări ale mandatului 2020-2024, primarul comunei...