Candidatul PNL Caraș-Severin pentru Senatul României, consilier al președintelui Klaus Iohannis pe probleme de sănătate, se implică deja într-o problemă extrem de importantă la nivelul...
Șefa Secției Medicină Internă de la Spitalul Orășenesc din Oțelu Roșu, surprinsă în flagrant zilele trecute de ofițerii Direcției Generale Anticorupție în timp ce primea...
Proiectul de lege care prevede indexarea pensiilor militarilor a trecut cu vot favorabil de plenul Camerei Deputaților. Senatul este for decizional. Propunerea legislativă a PNL,...
Romeo Dunca i-a regăsit în Forța Dreptei pe liberalii liberi, pe care îi cunoscuse atunci când s-a lăsat convins să intre în politică! Fostul președinte...
Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, explică de ce Nicolae Ciucă este cel mai bun candidat pentru Cotroceni și de ce va fi cel mai capabil...
Prima sesizare la nivel național privind comportamentul agresiv în trafic al șoferilor, prin aplicația MAI, a fost făcută din Caraș-Severin. „În noaptea trecută, la ora...
Alideia Țepeneu, directorul Liceului Teoretic „General Dragalina” din Oravița, a fost premiată de curând în cadrul competiției naționale „Directorul Anului”, eveniment de marcă ajuns la...
Peste 230.000 de lei a virat AJPIS centrelor din județ care au în îngrijire adulți sau bătrâni aflați în dificultate. Agenția Județeană pentru Plăți și...
Participanții la trafic pot reclama, începând de astăzi, comportamentul agresiv al celorlalți șoferi, depunând o sesizare, precum probele și indicatorii care pot conduce la identificarea...
Ales cu peste 70% din voturile valabil exprimate la alegerile locale din iunie, primarul social-democrat al orașului Oțelu Roșu a depus jurământul de învestire. Astăzi...
Aceasta este șefa Secției Medicină Internă de la spitalul din Oțelu Roșu. Femeia a fost prins în flagrant, de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, în timp...
Carmen Ienci este doar unul dintre artiștii prezenți pe afișul evenimentului programat la Voislova. Timp de două zile, localnicii sunt invitați să petreacă cu muzică...
Astăzi a avut loc ceremonia de constituire a noului Consiliu Local Rusca Montană. Alături de cei 11 aleși locali, a depus jurământul și primarul Sergiu...
Autoritățile locale anunțaseră pentru astăzi întreruperea alimentării cu apă potabilă a consumatorilor din Reșița, cu mici excepții, în intervalul orar 8-21. Numai că, întreruperea s-a...
Principalul operator de salubritate din Caraș-Severin va colecta deșeurile și din Zona 6 a județului, însemnând orașul Oțelu Roșu și localitățile din zonă. Asociația de...
Candidat AUR la alegerile parlamentare și susținător al lui George Simion, Gigi Becali a mărturisit că a discutat cu Viorel Hrebenciuc despre susținerea PSD pentru...
Andrei Plujar, candidatul USR Caraș-Severin pentru Camera Deputaților, îi dă replica lui Nicolae Ciucă, după ce acesta a ieșit public și i-a cerut Elenei Lasconi...
Consilierul prezidențial pe probleme de sănătate publică deschide lista PNL Caraș-Severin la Senat și reprezintă încă o garanție că noul spital județean de la Reșița...
Administrația locală din orașul de pe Valea Bistrei a scos la licitație lucrările cuprinse în cadrul proiectului de 1,5 milioane de euro, câștigat pe Programul...
Social-democratul a fost ales în cea mai importantă funcție din Caraș-Severin după ce Romeo Dunca demisionase ca urmare a plecării sale din PNL la Forța...
Ministerul Sănătății a emis avizul de oportunitate pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea unității medicale de pe Valea Bistrei. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Alexandru...
Primăriile cărășene care derulează lucrări prin PNDL primesc noi tranșe de bani de la Ministerul Dezvoltării pentru continuarea investițiilor locale. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...
Nouă localități din județ au fost străbătute de „Ștafeta Veteranilor”, evenimentul care promovează valorilor naționale și respectul față de veteranii de război. „Ștafeta Veteranilor”, un...
Direcția Silvică a Județului Caraș-Severin asigură întreținerea regenerărilor naturale și a plantațiilor pentru a obține ecosisteme forestiere stabile. Angajații Ocolului Silvic Oțelu Roșu efectuează, în...
Cunoscuta solistă este capul de afiș al evenimentului programat la finalul acestei luni. Ruga satului Bucova va însemna două zile de petrecere, cu folclor autentic...
ANUNȚ OPRIRE APĂ în Oțelu Roșu-18.10.2024 –avarie-zona str. Republicii și străzile adiacente În vederea remedierii unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă pe str.Republicii,...
ANUNȚ OPRIRE APĂ în Oțelu Roșu-18.10.2024 –avarie-str.Trandafirilor, str Avram Iancu, str. Zorilor,str. Ciprian Porumbescu și str. Tineretului În vederea remedierii unei avarii apărute spontan la...
Filmele „Smile”, „Retreat Vama Veche” sau „E timpul să iubești” sunt doar câteva dintre noile pelicule ce vor rula în aceste zile, în cinematografele din...
Actualul secretar general al Camerei Deputaților pășește în banca parlamentarilor de pe locul 2 pe lista PSD Caraș-Severin, poziție în care a fost invitată de...
S.C. ENERGY CAPITAL GROUP S.R.L., titular al proiectului “STAȚIE DE STOCARE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI CONECTARE ÎN SISTEMUL ENERGETIC NAȚIONAL (SEN), ÎN SATUL IAZ, COMUNA OBREJA...
În funcție de părerile locuitorilor urbei, Primăria Oțelu Roșu va contura strategia integrată de dezvoltare urbană. Opiniile cetăţenilor sunt importante pentru conturarea viziunii asupra obiectivelor...
Sami Miclău nu-l regretă pe Romeo Dunca, fiind convins că, și cu, și fără fostul liberal, AUR va înregistra un scor peste cel al partidului...
În 24-25 ianuarie, la Reșița se lansează primul eveniment sub umbrela Banat Wedding Expo, târgul de nunți din acest an, care va reuni peste 60 de furnizori și va...
O cercetătoare de la Universitatea Politehnica Timișoara a primit una dintre cele mai importante distincții naționale în domeniul chimiei. Premiul vine pentru studii care propun soluții mai curate și...
Primăria Bocșa reia demersurile pentru finalizarea unor investiții importante în oraș
De ce este necesară licențierea locală chiar și pentru cazinourile deja legale în alte țări UE
Zeci de paciente de la Psihiatria din Jebel, găsite într-o magazie
#LIVE 🔴 cu Dani Stanciu: Invitat Laura Sgaverdea, managerul Radio Reșița!
Forțe proaspete la Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin
Fritz îi spune „pas” lui Simonis pe consorțiul medical: Sunt liberal, nu cred în monopol
Interpretul Ștefan Isac, la 60 de ani de activitate artistică
Felix Borcean, despre reforma premierului Bolojan: „A început cu cei mai mici”
De ce este Timișoara potrivită pentru industria de apărare. Răspunsul primarului Dominic Fritz
Bărbat de 45 de ani găsit decapitat într-un apartament închiriat din Timișoara
Ministrul Muncii spune că există fonduri pentru subvenții la angajare, dar salariile, pensiile și alocațiile rămân înghețate în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat la Digi24 că statul...