Senatul a aprobat proiectul de modernizare a liniei feroviare Caransebeș-Arad, investiție de 1,8 miliarde de lei, ce va îmbunătăți semnificativ transportul feroviar până în 2029....
Nicușor știe. Știe cum să facă ordine în Justiție. Nu știu cine l-a învățat, dar este convins că o să reușească. Nu peste un an,...
Deputatul USR de Caraș-Severin, Andrei Plujar, și-a făcut simțită prezența în Parlamentul României, unde a pus Banatul Montan pe primul plan. „Pentru mine este o...
Copiii din Mehadia își vor putea da întâlnire cu simpaticul bătrânel, mâine, 23 decembrie. Acesta va poposi în toate satele comunei încărcat cu daruri. Anul...
Unde sunt, dom’le, vremurile de altădată? Alea cu obiceiurile și tradițiile de Crăciun transmise nouă cu limbă de moarte de alde Ștefan cel Mare, distribuit...
«Personalul medical își “dă pe venă” în spitalul din Reșița» a devenit o suspiciune tot mai rezonabilă după cele descoperite de Corpul de Control al...
Liderul social-democraților din Clisura Dunării e dorit înapoi în PNL de către Nelu Popa, însă mutările care vor avea loc ar fi tot în direcția...
Adeziunea la PSD nu l-a ajutat pe Felix Borcean, ba, dimpotrivă! În schimb, Caransebeșul a câștigat milioane! Primarul Caransebeșului, politicianul care nu-și cenzurează mai niciodată...
Consiliul Județean Caraș-Severin a recepționat lucrarea de modernizare a celor aproape 42 de kilometri din DJ 608. După un parcurs dificil, proiectul de modernizare a...
Locuitorii orașului de la malul Dunării sunt invitați mâine la concertul de Crăciun al artistului american Dean Bowman. Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare!...
Campania „Ghetuțele lui Moș Nicolae” a adus un strop de lumină și căldură în inimile copiilor de la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița. În...
Liderul PNL Reșița își dorește preluarea filialei județene de la Marcel Vela, moment în care va încerca să-i recâștige pe primarii care au părăsit partidul...
ANUNȚ OPRIRE APĂ în MOLDOVA NOUĂ – 17.12.2025 – str. Dunării (parțial) – avarie – interval orar 09:30-11:30 În vederea remedierii unei avarii spontane apărute...
Ioan Dragomir, reprezentantul Guvernului în Caraș Severin, nu știe deocamdată ce funcționari pleacă acasă și nici dacă vreo instituție dispare cu totul! Prefectul de CS...
Fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin a „amendat” statul mafiot cu 2.000 de lei prin neplata contribuțiilor către bugetul public! Așa cum am anunțase zilele...
În această după-amiază, scena Casei de Cultură din orașul de la malul Dunării se va umple de cete de colindători, care vin să vestească Nașterea...
În cei 36 de ani trecuți de la așa zisa revoluție, Guvernul României a schimbat prim-miniștrii, precum țiganii caii. Anul și cârlanul, pardon, și premierul....
ANUNȚ OPRIRE APĂ în MOLDOVA NOUĂ-16.12.2025 – sat Câmpia, comuna Socol (parțial) – interval orar 09:20-13:00 În vederea remedierii unei avarii apărute spontan la rețeaua...
Eroarea administrativă comisă de primarul Adrian Torma, care l-a adus într-un conflict de interese, fără a beneficia însă de vreun avantaj real, a fost taxată...
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat, în perioada 8 – 14 decembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze...
ANUNȚ OPRIRE APĂ în MOLDOVA NOUĂ-15.12.2025 – sat Câmpia, comuna Socol (parțial) – interval orar 08:40-10:40 În vederea remedierii unei avarii apărute spontan la rețeaua...
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, anunță semnarea contractului pentru modernizarea tronsonului Poarta – Caransebeș, lotul 6 din calea ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin...
Se anunță noi investiții în infrastructura educațională la Moldova Nouă. Primarul Adrian Torma e decis să pună la punct toate școlile și grădinițele din oraș....
Nelu Popa se vede deja succesorul lui Marcel Vela după victoria lui Ciprian Ciucu la București! „Reformiștii” din PNL sunt gata să schimbe liniile în...
Un simplu test, 150 de vieți protejate. Clinica Vestmed din Reșița, în colaborare cu Birsasteanu Imaging Solutions Resita, a lansat o campanie gratuită de testare...
Romeo Dunca îl avertizează pe premierul Bolojan: nu mai plătește taxele către stat și pregătește închiderea firmei de transport dacă nu asigură o justiție dreaptă!...
Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată pe social-democratul Flavius Nedelcea, care a comandat mazilirea șefei Protecției Consumatorilor din Caraș-Severin! Dosarul de corupție al fostului...
Gata, s-a terminat cu țăranii șmecheri de la sate, care de 35 de ani nu fac altceva decât să fure statul român. Să sărăcească bugetul,...
Cascada Modăvița este una dintre cele mai spectaculoase și mai ample căderi de apă ale Clisurii Dunării și sudului Banatului, având aproximativ 10m înălțime și...
Medicul Adrian Truică a scăpat de răspunderea penală pentru comiterea infracțiunii de șantaj exact în ziua apariției documentarului Recorder care a destabilizat balanța justiției! Înalta...
Vicepreședintele PNL Reșița, Andrei Apostol, i-ar vrea în Parlament pe magistrații care au vorbit pentru Recorder! Reacția președintelui României e însă de condamnat! Andrei Apostol,...
Decembrie aduce magia sărbătorilor la Casa de Cultură Moldova Nouă și evenimente noi, ocazie numai bună pentru a reuni întreaga comunitatea din oraș. De la...
Daniel Călin intervine în scandalul apei de la Secu și Cuptoare și îi liniștește pe cetățenii de aici: vor avea apă la robinete și după data de 13 martie....
Noi șantiere deschise la Caransebeș. Alte nouă străzi intră în reabilitare!
După șase ani fără concediu, poștașul din Dudeștii Noi își ia liber până în toamnă
Prins în flagrant cu 2 kg. de canabis, la Timișoara. Bărbat reținut pentru trafic de droguri
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Ce competențe trebuie să aibă absolvenții pentru economia viitorului
DC 67 Ticvaniu Mare – Ticvaniu Mic, proiect deblocat după ani de stagnare
Timișoara. Bărbat de 28 de ani, săltat de mascați într-un dosar de pornografie infantilă
Două cartiere ale Reșiței, fără apă din cauza batjocorii decontate din bani europeni!
Prea mulți medici ai spitalelor din Caraș-Severin suferă de chiulangită cronică!
„Misterele magiei” se deslușesc la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș
Reșița pregătește scoaterea păcănelelor din oraș! „Nu le mai vrem deloc”
Sănătatea merită atenție, iar Martie vă aduce cel mai important dar: un control la timp!
Primăvara aduce oferte importante pentru construcții și amenajări, în magazinele Casa Alex
20 de milioane de euro pentru dezvoltarea comunei Măureni, în ultimul deceniu
Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin va avea un nou sediu
Copii prea devreme mame. Sute de adolescente din Timiș și Caraș-Severin au devenit mame în 2024
Creșe și grădinițe noi în Timiș pentru copii din medii vulnerabile
Primarul din Mehadia așteptă verdictul ADR pentru investiția de 1,7 milioane de euro
Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General privind finanțarea campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, potrivit unui document semnat de președintele AEP, Adrian Țuțuianu (PSD), consultat de G4Media. Documentul...