„Caraș-Severinul nu este cu nimic mai prejos decât Timișul, Aradul sau Bihorul”

Dumitru Rujan, deputat PNL de Caraș-Severin
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Turism de cinci stele în stațiunea Băile Herculane, porturi modernizate și trafic naval pe Dunăre, relansarea industriei siderurgice și constructoare de mașini sunt doar câteva dintre condițiile care, odată îndeplinite, i-ar opri pe cărășeni acasă, în opinia deputatului Dumitru Rujan.

În ultimii zece ani, populația rezidentă a României a scăzut în mod semnificativ, cu peste un milion de locuitori, fie ca urmare a migrației externe, fie ca efect al natalității tot mai reduse. În fruntea clasamentului negativ al declinului demografic se află județul Caraș-Severin, care, în numai zece ani, a pierdut nu mai puțin de 16,6% din populație, aproximativ 49.000 de locuitori.

„Cum am ajuns în această situație știm cu toții. Tinerii pleacă la școli sau la muncă în orașele dezvoltate și nu se mai întorc. Se nasc tot mai puțini copii, iar investițiile publice au ocolit județul meu în ultimele trei decenii. Caraș-Severin nu este cu nimic mai prejos decât Timișul, Aradul sau Bihorul, județe puternice. Dimpotrivă! Caraș-Severin este un județ bogat, cu oameni harnici, spre care investițiile de mare anvergură au întârziat să apară.”, spune deputatul cărășean Dumitru Rujan.

Parlamentarul liberal consideră că România trebuie să se dezvolte armonios în toate județele și regiunile ei și că este inadmisibil ca unele județe să se compare cu regiunile dezvoltate din Uniunea Europeană, iar alte județe să rămână în topul sărăciei și subdezvoltării. Odată cu începerea unui nou cadru financiar multianual, fondurile de coeziune, care prin definiția lor au scopul de a ajuta regiunile și județele rămase în urmă, trebuie să fie direcționate cu prioritate către Caraș-Severin și întreaga regiune a Banatului, consideră Dumitru Rujan, care a conturat și câteva ținte precise prin care județul să redevină atractiv:

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

• Turism de cinci stele la Băile Herculane
• Dunărea navigabilă permanent și porturi modernizate
• Relansarea industriei siderurgice și constructoare de mașini
• Agricultură performantă
• Infrastructură rapidă de transport
• Școli și grădinițe noi, locuri de joacă pentru copii,
• Spitale modernizate și medici tineri

„Sunt condiții esențiale pentru ca tinerii cărășeni să își proiecteze viitorul la ei acasă, în Caraș-Severin. Avem nevoie de acest tip de politici curajoase, iar drumul deschis de guvernările liberale din ultimii trei ani trebuie continuat din viitorul Guvern.”, a concluzionat deputatul PNL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/