Caraș-Severinul a pierdut sute de milioane de lei veniți de la Bruxelles

Ministerul Dezvoltării alocă bani pentru Caraș Severin

Primăriile din Caraș-Severin și Consiliul Județean pierd finanțări europene importante, pentru că nu au finalizat la termen sau chiar au ratat proiecte de dezvoltare.  

Prefectul Ioan Dragomir a vorbit deschis marți despre investițiile cu finanțare europeană derulate la nivelul județului de primăriile cărășene, precizând că a avut nenumărate discuții cu edilii pe această temă, pe care i-a atenționat că riscă să dea înapoi banii veniți de la Bruxelles dacă nu-și fac treaba și nu-și finalizează la timp proiectele. Ba chiar, Dragomir spune că atenționările sale nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre primari, fiind făcut „mincinos” și „neștiutor”.

La început de 2024, prefectul Dragomir vorbește despre 21 proiecte care au primit undă verde de la Bruxelles pentru etapizare pe noul ciclu financiar, despre 32 de proiecte nefinalizate, și despre alte 13 proiecte reziliate în Caraș-Severin.

Proiectele care au fost aprobate pentru etapizare înseamnă investiții care se vor realiza cu fonduri europene, dar aferente noului ciclu de finanțare. În această situație sunt 21 de proiecte la nivel de județ. Dintre acestea, 7 are municipiul Reșița, cele mai multe, cu peste 90 de milioane de lei. Un proiect are Anina, două are Băile Herculane, trei proiecte are Bocșa, un proiect are Oravița, un proiect comuna Coronini și un proiect Teregova. Toate aceste proiecte sunt în sumă de 211 milioane de lei. De asemenea, au mai fost etapizate un proiect pe POIS, trei proiecte la municipiul Reșița, 25 de milioane aproape, a detaliat Ioan Dragomir.

În ceea ce privește proiectele nefinalizate, acestea sunt în număr de 32. Valoarea totală se ridică la 53 de milioane de lei. În acest caz, pentru continuarea investițiilor, banii vor trebui alocați, potrivit prefectului Dragomir, de la bugetul de stat și din bugetul primăriilor.

prefect ioan dragomir

Prefectul Ioan Dragomir

Sunt sume foarte mari. 53 de milioane de lei pentru bugetele locale înseamnă o piatră ce va atârna greu în realizarea și finalizarea acestor lucrări. Sunt 32 de proiecte în situația asta. CJ are un proiect, municipiul Reșița are 17 proiecte, unul are municipiul Caransebeș, două orașul Băile Herculane, unul Moldova Nouă, cinci Oravița, unul Berliște, unul Carașova și trei Teregova”, a explicat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Prefectul Dragomir merge și mai departe și spune că alte 13 investiții, în valoare de 129 de milioane de lei, nu se vor mai realiza. Proiectele respective au fost reziliate. În această situație sunt trei primării și două instituții publice.

Acestea 13 proiecte nu vor mai fi finalizate, urmând să se descurce fiecare cu sumele care au fost decontate și pe care, probabil, cei de la Bruxelles le vor cere cere înapoi. Sunt 3 proiecte de la Consiliul Județean, 2 proiecte tot ale Consiliului Județean prin Direcția de Asistență Socială, un proiect la Herculane, 4 proiecte la Moldova Nouă și 2 proiecte la Oravița. În total 13 proiecte, prin care s-au pierdut 129 de milioane de lei”, a conchis Dragomir.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/