Caraș-Severin. Nicio medie generală de 10 la Evaluarea Națională

rezultate la bac in timis

Ministerul Educației a centralizat rezultatele obținute de absolvenții claselor a VIII-a la Evaluarea Națională, sesiunea iunie-iulie 2024.

În Caraș-Severin, situația elevilor, înainte de contestații, se prezintă astfel: doi candidați de la Şcoala Gimnazială „Marius Șandru” din Reșița au reușit să obțină nota 10 la Matematică, un candidat de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș a obținut nota 10 la Limba și literatura română, și alți doi candidați de la Liceul Teoretic Bilingv Româno – Croat Carașova au obținut nota 10 la Limba croată maternă. Niciun candidat nu a reușit însă să obțină medie generală de 10, informează Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin.

În ceea ce privește rata de promovabilitate, aceasta este mai mică decât cea înregistrată anul trecut la nivelul județului Caraș-Severin. Astfel, din cei 1.585 de candidați prezenți la examenul național, 1.012 dintre ei au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 63,85%, față de 70,75% în 2023.

În ceea ce privește situația pe medii generale obținute de absolvenții claselor a VIII-a la Evaluarea Națională, aceasta se prezintă astfel: 10 candidați au luat note între 1 – 1.99; 69 între 2 și 2.99; 197 între 3 și 3.99; 297 între 4 și 4.99; 272 între 5 și 5.99; 258 între 6 și 6.99; 228 între 7 și 7.99; 168 între 8 și 8.99; 86 între 9 și 9,99.

Rezultatele elevilor au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat.

De menționat că, începând de anul trecut, repartizarea la liceu se realizează doar pe baza notelor obținute la Evaluarea Națională, media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul.

Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații. Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/