Transport ilegal de fier vechi în Caraș-Severin. Amendă: 18.000 de lei

transport de fier vechi

În urma unui control efectuat de polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene, din cadrul Serviciului Rutier, șoferul unui campion încărcat cu fier vechi a fost amendat contravențional cu suma de 18.000 de lei.

Bărbatul a fost oprit pe DN 6, pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș. Acesta conducea un ansamblu de vehicule înmatriculat în județul Hunedoara, încărcat cu aproximativ 17 tone de fier vechi. În urma verificărilor efectuate, au fost constatate mai multe nereguli, pentru care polițiștii au aplicat sancțiuni transportatorului de peste 18.000 de lei.

Cu sprijinul reprezentanților Gărzii de Mediu Caraș-Severin s-a constatat că documentele pentru efectuarea transportului rutier internațional de mărfuri erau neconforme, pe avizul de însoțire fiind înscris un alt cap-tractor față de cel oprit în trafic. De asemenea, semiremorca nu avea inspecția tehnică periodică valabilă, conducătorul auto nu avea asupra sa documentele personale și cele ale autovehiculului, iar la verificarea tahograf s-a stabilit că au fost depășiți timpii de conducere, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Alina Boeru.

Pentru abaterile constatate, polițiștii rutieri au aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.485 de lei și au reținut certificatul de înmatriculare al semiremorcii.

„Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea unor prevederi din OUG 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, HG 1317 din 2023 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, OG 92 din 2021 privind regimul deșeurilor și OG 37 din 2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora”, mai precizează Boeru.

FOTO: IPJ Caraș-Severin

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/