Lucrările șoselei de centură din Caransebeș sunt gata, astfel că, astăzi a fost inaugurată în prezența secretarului de stat Alexandru Nazare, dar și a oficilităților locale și județene. Șoseaua se desprinde din Drumul Național 6 la Buchin și se închide la Jupa.
Lungimea șoselei de centură a municipiului Caransebeș este de 12 kilometri. Garanția lucrării este de 730 de zile. Drumul are 10 poduri și viaducte, trece peste două căi ferate, peste DN 68, peste râurile Timiș și Sebeș, dar și peste mai multe pârâuri. În ce privește stratul de uzură, acesta va fi turnat la primăvară, atunci când vremea o va permite. Până atunci, circulația este deschisă tuturor autovehiculelor, dar și mașinilor de mare tonaj. Cei 36 de milioane de euro vin prin Programul ISPA, 75%, iar restul de procente au fost asigurate de Guvernul României. „Deși mulți nu credeau că această șosea va fi finalizată, iată că în ciuda zvonurilor se poate deja circula pe ea. Practic, este cea mai importantă modernizare. Investiția s-a derulat anevoios, dar aceasta este principala arteră rutieră care leagă frontiera de vest cu Bucureștiul, prin sudul României”, a spus astăzi președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde. Oficialii de la Primăria Caransebeș și-au amintit dificutățile prin care au trecut până la momentul începerii lucrării. „Este un moment important, pentru că această centură are o poveste foarte lungă. A început în 2003, când constructorul Louis Berger și Ministerul Transporturilor au propus spre dezbatere publică trei variante, iar prin analiza care s-a făcut la nivelul municipiului Caransebeș s-a optat pentru această variantă care a fost acceptată cu greu la finanțare prin Programul ISPA”, și-a amintit astăzi edilul șef al orașului Caransebeș, Marcel Vela.