Pe mai multe străzi din municipiul de pe Timiș și Sebeș se lucrează la amenajarea pistelor de biciclete.
La finalul lunii ianuarie, la Caransebeș, au demarat lucrările de amenajare a patru trasee pentru biciclete, care vor lega cele mai importante cartiere ale orașului de zona centrală și parcul Teiuș, pe care municipalitate le realizează cu finanțare europeană. Pe lângă pista de biciclete, pe unele străzi se va asfalta, se vor monta rigole și se vor amenaja trotuarele.
Acesta este unul dintre proiectele de suflet ale primarului Felix Borcean care își propune astfel să-i încurajeze pe caransebeșeni să-și lase mașinile acasă și să se deplaseze prin oraș cu bicicletele, făcând mișcare și reducând și poluarea.
Cele patru trasee însumează 24 de kilometri, iar în prezent se lucrează pe străzile Calea Severinului și Romanilor, spune primarul Caransebeșului, care se arată mulțumit de ritmul bun menținut de constructor.
„Proiectul pistelor de bicicletă a început în trombă . E vânzoleală mare cum intri în Caransebeș dinspre Herculane. Mai bine de 50 de oameni lucrează ca în China, lucrează la aceste piste de biciclete. Nu numai pe tronsonul de pe Calea Severinului, ci și pe Romanilor, iar, în curând, vor începe și pe celelalte tronsoane. E un pic deranj acum în Caransebeș. Eu îmi cer iertare de la caransebeșeni, pentru că mai sunt și alte lucrări care creează disconfort, dar vor trece toate”, a declarat, la Express Live, Felix Borcean.