Caransebeșul, prin ochii lui Arin Ispas: bălării, șerpi, gunoaie!

ispas arin forta dreptei

Felix Borcean, primarul Caransebeșului, e criticat în termeni duri pentru cum arată orașul sub administrarea sa!

Arin Ispas s-a dezlănțuit la adresa primarului Felix Borcean imediat ce și-a anunțat candidatura sub sigla partidului Forța Dreptei la Primăria Caransebeș. Potrivit politicianului, nimic nu merge bine astăzi în municipiu, diferența față de perioada în care primar era Marcel Vela fiind uriașă.

„SPIR-ul este catastrofă și caransebeșenii îmi vor da dreptate: iarbă, bălării, șerpi, gunoaie! Pe Strada Baba Novac, care este limitrofă Stadionului CFR, pe vremuri le-au fost date oamenilor din zonă terenuri în administrare. Și-au făcut grădinițe frumoase. S-a gândit să ia terenul și să facă un mare complex sportiv, cam de zece ori cât piscina pentru care a plecat la PSD. A luat grădinile oamenilor, a curățat terenul și nu a mai făcut nimic, iar în momentul de față este junglă acolo. Este cartierul meu din copilărie, acolo stă mama și oamenii, cunoscându-mă, au venit la mine și au început să se plângă. M-au rugat să vorbesc cu primarul să curețe terenul respectiv pentru că este junglă acolo în momentul de față. Noroc că au făcut acum amenajarea în zona mall-ului din Caransebeș, că înainte erau bălăriile până la piept! Marea realizare, super mega parcul din fața Primăriei! Nu mai sunt brazii, nu mai este nimic! Nu mai vorbesc despre fântână, de trei ori s-a reparat! A trebuit să ia amendă, ca să înțeleagă că trebuie să apeleze la o firmă de arhitectură, să aibă acordul celor de la monumente istorice. Dacă nu era reclamat, era tot la fel!”, a trimis Arin Ispas primele săgeți otrăvite către Felix Borcean.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul Caransebeșului e atacat de același Arin Ispas și din cauza lucrărilor făcute la urcarea în cartierul Pipirig, unde spune că a aruncat degeaba cu bani publici. Dar candidatului Forța Dreptei nu-i plac nici iluminatul și nici trotuarele din oraș. „Domnul Vela a făcut o grămadă de trotuare pe banii Primăriei, pe bugetul local. Din 1997 am firma de proiectări în construcții. Gândiți-vă câtă experiență am putut să acumulez, mai ales pe domeniul urbanismului și dezvoltării. Urbanismul este cel mai sensibil lucru dintr-o primărie, pentru că de aici se fac toate strategiile. Sunt oameni specialiști acolo, dar din păcate oamenii trebuie puși la lucru. Felix Borcean este vinovat pentru ceea ce se întâmplă astăzi în Caransebeș! Odată ce ești primar, nu poți să te trezești astăzi cu o idee, o spui în presă, după aceea te-ai culcat, mâine vii cu altă idee. Găsim o grămadă de exemple de-a lungul timpului. A ajuns să fie o persona non-grata pentru toată politica, și penelistă, și pesedistă. Trebuie să îți păstrezi o linie, el nu și-a prea păstrat-o!”, a adăugat Arin Ispas.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/