Canotoarea de aur din Biniș

Pentru sportiva Estera Beatrice Vîlceanu, anul competițional internațional s-a încheiat cu rezultate de excepție.

Componentă a lotului național olimpic, tânăra a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului obținând medalia de aur la Campionatul European de Canotaj Under 23, desfășurat recent la Edirne, în Turcia. Notabil este faptul că anul acesta are în palmares două medalii de aur, devenind dublă campioană europeană, fiindcă ambele echipaje din care a făcut parte de BW4+1 și cel de BW8+1, au ocupat locul I.

De altfel, România a încheiat pe Locul 1 Campionatul Balcanic de Canotaj, cu un total de 102 puncte. Țara noastră a fost prima pe podium, urmată de Turcia și Grecia.

Și știți de ce e important să amintim de aceste rezultate? Pentru că în barca de 8+1, s-au aflat împreună trei sportive din Caraș-Severin, lucru mai puțin întâlnit până acum. Este vorba despre Isabela Boldea, din comuna Marga, cârmaciul Rucsandra Bucșă, din Bocșa și Estera Beatrice Vîlceanu din satul Biniș, comuna Doclin.

Rezultatele sunt impresionante și ne determină la reflecție…fiindcă într-o lume în care ne confruntăm cu tot mai multe provocări, sportul rămâne o sursă importantă de inspirație pentru tineri. Când ești motivat și susținut de cei din jur (părinți, profesori, antrenori) nimic nu este imposibil, trebuie doar să vrei și visurile prind aripi!

Astfel s-a întâmplat și cu Estera Beatrice Vîlceanu, tânăra canotoare căreia nu i-a fost teamă să plece de acasă la 14 ani. „Pur și simplu am fost luată prin surprindere. Era la începutul clasei a 8-a, când o echipă de antrenori a venit la noi la școală (Generală nr.1 din Bocșa) și văzându-mă înaltă, m-au selecționat. Aveam pe atunci 1,75 m înălțime. Părinții au fost de acord și așa am început eu canotajul la Clubul Sportiv Școlar Bega din Timișoara. Prima mea ieșire în barcă a fost cu Marian Enache, campionul olimpic de la Paris. El m-a învățat să vâslesc ușor. Mi-a plăcut foarte mult, în fiecare zi, tot mai mult! Ieșeam cu bărcile pe Bega și parcurgeam la antrenamente, câte 14-16 km.”

După scurtă vreme a venit transferul la Liceul Sportiv din Orșova, unde a urmat pregătirea pentru Lotul Național. „Pentru mine a fost un pic altfel, fiindcă eu am făcut un an la Timișoara, un an la Orșova și doi ani la Năvodari. Am deja cinci ani de când mă pregătesc aici. Am fost componentă a Lotului Național de Juniori, pe urmă componentă a Lotului Olimpic de Tineret.”

Cum se trăiește departe de casă, fără cei dragi? „Pentru mine e ok, m-am obișnuit, oriunde am fost eram ca o familie unul pentru celălalt, ne-am suplinit lipsa părinților aflați departe de noi.”

Ce înseamnă activitatea de pregătire, de fapt unde are loc? „Pe canal…pe canalul Dunăre-Marea Neagră, în zona Poarta Albă-Midia Năvodari.

Câteodată e agitație, sunt barje de care trebuie să ne ferim, să nu le deranjăm, dar e ok. Acolo ne antrenăm parcurgând kilometri, individual sau în echipă. E altfel când suntem în echipaj complet de 8+1. Barca de opt este foarte grea, toate fetele trebuie să muncim mult, să ne unim forțele. Poziția mea este a șaptea, pe partea stângă și normal să simt în pală orice mișcare a colegei din spate, dar o simt și pe cea din față. La competiții nu merge să ai o zi proastă…”

Cum se simte ultima sută de metri la un concurs? „Este o senzație de bucurie nemărginită, de dorință să dai tot ce poți, să tragi tot mai tare pentru a fi campion. Din barcă realitatea este un pic deformată, adversarele se văd foarte aproape, chiar dacă ele de fapt nu sunt. Și atunci intervine adrenalina…Iar când urci pe podium, e o senzație de nedescris! Îți bate inima tare când cântă imnul pentru tine. Te simți mândră de ceea ce ai făcut atâția ani, știi că a meritat pregătirea intensă pentru cursa aceea care durează doar șase minute, infernale! E o senzație superbă când închei astfel un an competițional. Nu mai ai nevoie de nimic, ai confirmat totul!”

Privind în urmă, Estera Beatrice Vîlceanu spune că prima medalie de aur a cucerit-o în anul 2020. La patru ani distanță încheie junioratul la Năvodari, cu alte medalii la fel de valoroase pentru a continua pregătirea la Snagov, la Lotul Național Olimpic de Seniori.

Succesul  a fost obținut cu multă muncă, efort susținut și sacrificii, inclusiv fizice. Se știe că palmele canotorilor arată ca brăzdate, uneori sângerânde. „La început m-am speriat foarte tare că nu știam ce se întâmplă, dar antrenorul mi-a spus că e normal și trebuie să mă obișnuiesc. Nu puteam să fac nimic, aveam carne vie în palme. Beșicile de la început le-am tratat, au dispărut, devenind bătături. Din păcate, nu poți purta mănuși fiindcă nu mai simți pala. E nevoie de o sensibilitate aparte, asta e cu palmele canotorilor. Nu e interzis să pui ceva de protecție, dar prinderea nu mai este aceeași. Așa că, scrâșnind din dinți, mergem mai departe…”

  

• Tweet
• Pin It