Caniculă la început de august. Temperaturile scad apoi cu 10 grade

heatwave hot sun. climate change. global warming
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Vom avea parte din nou de caniculă săptămâna aceasta în Banat. Mai apoi însă temperaturile vor scădea cu 10 grade.

Pe parcursul primei săptămâni din luna august, temperaturile vor fi caniculare, de până la 37 de grade Celsius. În timpul celei de-a doua săptămâni, gradele scad în termometre cu până la 10 grade, potrivit prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie.

Pe parcursul primei săptămâni, în Banat vor fi alternanțe termice importante, cu zile (1, 3 și 5 august) caracterizate de vreme călduroasă, temperaturi maxime în medie de 31 – 34 de grade), caniculă în intensificare pe 4 august (în general 35 – 37 de grade) și zile cu temperaturi mai ponderate, de 27 – 29 de grade. Aceleași oscilații vor fi și în privința valorilor minime, cu nopți în care temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade în mare parte a regiunii, (4/5 și 5/6 august), dar și perioade cu minime de 14 – 16 grade, în medie.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Pentru a doua săptămână, cu precădere la începutul acesteia, sunt estimate valori posibil ușor sub normele lunii august, de 24 – 28 de grade ziua și 12 – 15 grade noaptea, mediat regional, mai ridicate în jurul datei de 11 august. În primele zile ale intervalului și din nou spre finalul acestuia, pe spații mici se vor semnala averse în general slabe, însă în perioada 5 – 7 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că regimul pluviometric poate fi local ușor excedentar.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/