Deputatul Ion Tabugan a fost prezent în Clisura Dunării, în satul Liubcova, unde a participat alături de localnici şi de invitaţii acestora la sărbătoarea satului, la “nigeie”. Candidatul la preşedinţia forului judeţean este cunoscut fiind ca un om care respectă şi preţuieşte tradiţiile bănăţene.
Cu această ocazie, deputatul Ion Tabugan a purtat discuţii cu localnicii şi împreună au semnalat prinicipalele probleme ale satului, printre care se numără: necesitatea asfaltării străzilor principale şi laterale, lipsa sistemului de canalizare, lipsa unui sistem de încălzire şi a grupurilor sanitare la căminul cultural, un pod rupt care împiedică accesul oamenilor către anumite zone ale comunei şi altele, pentru care deputatul Ion Tabugan a promis că va găsi soluţii, ca preşedinte al Consiliului Judeţean.
Iniţiator de proiecte
Sâmbătă, deputatul Ion Tabugan a participat la deschiderea oficială a manifestărilor prilejuite de cea de-a opta ediţie a Festivalului Pinului Negru de Banat, desfăşurat la Băile Herculane şi organizat de Administraţia Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei. Candidatul UNPR s-a numărat printre iniţiatorii acestui eveniment, în calitate de director al Direcţiei Silvice Caraş-Severin, în perioada în care s-a desfăşurat proiectul LiFE Natura 2000 – Pădurile de Pin negru de Banat.
În aceeaşi zi, deputatul Ion Tabugan şi-a continuat periplul prin judeţ alături de echipa de campanie, vizitând Clisura Dunării. A trecut prin comuna Gârnic, satul Padina Matei, unde a participat la căminul cultural, care a fost neîncăpător, la lansarea candidatului UNPR la primăria comunei. Totodată a luat la cunoştinţă probleme şi nemulţumirile localnicilor vizavi de modul de gospodărire a comunei şi, implicit, a satului acestora. Problemele cele mai grave ale acestora sunt: neasfaltarea şi neîntreţinerea drumului de acces spre satul Padina Matei, lipsa străzilor asfaltate, precum şi a sistemelor de aducţiune şi canalizare a apei. Și oraşul Moldova Nouă a fost vizitat de deputatul Ion Tabugan. Acesta a reuşit prin intervenţii directe la nivel de prim-ministru, să-l sprijine pe primarul oraşului în crearea a peste 1.000 de locuri de muncă, fapt pentru care oamenii îi mulţumesc şi îi sunt recunoscători.
Aproape de sinistrații de la Pojejena
Nici comuna Pojejena nu a fost ocolită de candidatul la președinția forului județean. În satul calamitat Şuşca, au fost avariate 80 de case, 20 de gospodării, 15 hectare de teren arabil, 80 de fântâni, un dig, un podeţ şi au fost evacuate 4 persoane. Deputatul Ion Tabugan a stat de vorbă cu localnicii afectaţi de inundaţii şi şi-a făcut astfel o imagine despre cum ar putea ajuta această comună prin lucrări de adâncire şi curăţire a albiilor râului, dar şi prin implementarea unui sistem de corectare a torenţilor, în cazul în care va fi ales preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Pe lângă problemele cauzate de inundaţii, localnicii se confruntă și cu alte probleme ce necesită soluţionare imediată: aducţiune apă, sistem de canalizare, asfaltare străzi, renovare cămin cultural şi şcoală generală, afectate de asemenea de inundaţii.