Candidatul PNL susținut de Popa și Dunca, salut nazist cu zvastica în spate şi mâna la inimă!

nosal robert nazist

Robert Nosal, candidatul PNL la Primăria comunei Berzovia, se mândreşte pe pagina proprie de socializare cu o poză în care face salutul nazist cu un steag reprezentând o zvastică a celui de-Al Treilea Reich în spatele său.

Nu este clar unde a fost făcută fotografia în cauză, dar liberalul cărăşean pare foarte mândru de isprava sa în ciuda evidenţei comiterii unei fapte penale. Conform articolului 4 din Legea 217/2015: Art. 4. – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Liberalul Nosal este unul dintre oamenii de încredere ai primarului Reşiţei, Ioan Popa, şi ai preşedintelui Consiliului Judeţean, Romeo Dunca. De altfel, aceştia l-au susţinut pentru candidatura la primăria Berzovia, dar şi pentru funcţia de director al Clubului Sportiv Şcolar Reşiţa.

Primarul Ioan Popa a fost în centrul unui scandal după ce a făcut la rândul său declaraţii cu caracter nazist de faţă de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, ameninţându-i pe advesarii din PSD că „vom trece peste ei precum panzerele lui Rommel în Africa de Nord”. În loc să retracteze, Popa şi-a reiterat aprecierea pentru feldmareşalul nazist Erwin Rommel în ciuda atrocităţilor comise în rândul populaţiei de evrei din nordul Africii.

nosal

„Nazistul” Robert Nosal apare şi el în pozele recente cu fostul Premier Ciucă şi , acesta mândrindu-se cu susţinerea de la centru.

Conform estimărilor publice, în timpul Holocaustului din România, se estimează că între 280.000 și 380.000 de evrei români și din Ucraina, precum și 11.000 de romi, au fost uciși de către forțele statului. În Transilvania de Nord, controlată de Regatul Ungariei, au fost uciși aproximativ 150.000 de evrei români, circa 132.000 din aceștia fiind deportați către Lagărul de concentrare Auschwitz.

 

(PE)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/