Candidata Doina Frunzăverde a fost evaluată. Rezultat surprinzător!

După eşecul politic din decembrie 2016, când a candidat fără succes pentru un loc în Senatul României, prof. univ. dr. Doina Frunzăverde a participat zilele acestea la concursul pentru ocuparea unuia dintre cele 11 locuri din Consiliul ARACIS. Rezultatele au fost anunţate azi.

Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) are, începând de astăzi, o nouă componenţă. Comisia de concurs, pe baza votului fiecărui membru al acesteia, a anunţat numele celor 11 candidaţi, dintre cei 20 de participanţi, care au reuşit să ocupe posturile pentru următorii patru ani. Aceştia sunt: Nicoleta Corbu, Lucian Georgescu, Cristina Daniela Ghiţulică, Gheorghe Grigoraş, Ioan Lascăr, Iamandi Luca, Radu Nicolae Oprean, Iordan Petrescu, Ion Popa, Neculai Eugen Seghedin, Vasilica Stan.

„Candidaţii selectaţi pentru a deveni membri ai Consiliului ARACIS au obligaţia de a depune şi înregistra la agenţie, în termen de trei zile începând de azi, declaraţia prin care acceptă ocuparea postului, cu obligaţia de a respecta prevederile referitoare la legislaţia care reglementează raporturile de muncă şi incompatibilităţile“, se spune în anunţul publicat azi pe site-ul ARACIS.

Aşadar, Doina Frunzăverde, preşedintele Senatului Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, nu a reuşit să convingă comisia de concurs că merită să facă parte de Consiliul ARACIS! Concurenţa de 1,8 candidaţi pe loc a fost, se pare, prea mare pentru cea care era rector al UEMR în perioada când Universitatea reşiţeană a fost retrogradată tocmai de ARACIS la calificativul „grad de încredere limitat“.

În mai puţin de patru luni, Doina Frunzăverde şi-a trecut în palmaresul personal două eşecuri. Primul, pe linie politică, ultimul, pe linie universitară. Cel din urmă este un rezultat surprinzător, ţinând cont că Doina Frunzăverde susţine că are un CV care o recomanda să intre în echipa care acordă calificative unităţilor de învăţământ superior din întreaga ţară. Şi că, până azi, Doina Frunzăverde nu ştim să fi ratat vreun post pentru care a candidat de-a lungul carierei sale universitare.

CITEŞTE ŞI: După eşecul de la alegerile parlamentare, Doina Frunzăverde candidează din nou!


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/