Un nou termen a fost avansat de primarul Ioan Popa cu privire la data la care șoferii vor avea drum deschis pe artera principală din Govândari.
Șoferii reșițeni și nu numai așteaptă cu nerăbdare ziua în care vor putea circula din nou pe Bulevardul Republicii, din Lunca Bârzavei. Deși de la demararea lucrărilor, atât municipalitatea, cât și constructorul, compania austriacă Porr Construct, au avansat mai multe termene pentru redeschiderea circulației pe Bulevardul Republicii (decembrie 2022, februarie 2023, final de mai 2023), traficul rămâne în continuare închis. Dar nu pentru multă vreme, spune primarul Ioan Popa.
„A existat o solicitare de la Porr să dăm drumul la trafic pe zona Intim – Kaufland, pe un fir, urmând ca în circa două săptămâni să se poată merge pe ambele fire. Am zis să așteptăm și când îi dăm drumul să-i dăm drumul civilizat, astfel încât să nu mai creăm atâta vacarm și haos în zona de Govândari. Din estimările colegilor de la Porr, în două săptămâni putem da drumul la circulație. Că mai avem de pus plante pe bulevardul central, aia nu e o problemă, că în loc de două benzi închidem o bandă și se lucrează pe una și mergem pe cealaltă. Din punctul meu de vedere, în două săptămâni vom circula cu mașinile, cu autoturismele proprietate personală și cu transportul public, prin Govândari.“, a declarat primarul Reșiței.