Când fotbalul se transformă în război. ACS Poli a pierdut şi cu Aerostar Bacău, după un meci cu scandal, dar iarăşi perfect pentru dat lovitura la pariuri!

Cine vrea să se încarce de emoții negative o poate face cu succes la ACS Poli. Echipa timișoreană a pierdut din nou pe teren propriu, de data aceasta 1-2 cu Aerostar Bacău, după un nou meci în care alb-violeții au condus la pauză. Toate cele trei reușite s-au marcat de la 11 metri, la capătul unui meci slăbuț al celor două echipe. Aspectul sportiv a pălit însă în comparație cu scandalul făcut de gazde, dar și cu gafa arbitrului Unimătan, care a revenit asupra deciziei fluierului final.

Indicațiile la acest meci le-a dat Călin Cojocaru pentru timișoreni, deoarece Ștefan Nanu mai era suspendat. Debutul de meci părea să fie favorabil celor de la ACS Poli, care au deschis scorul din minutul 7, după un penalty dictat la faultul lui Ichim asupra lui Daniel Filip. Drăghici a marcat, iar apoi cele două echipe au ratat mult până la pauză. Principalul pericol pentru poarta timișoreană a venit de la Adrian Hurdubei, care a l-a pus la lucru pe portarul Smaranda, care i-a apărăt câteva șuturi bune. Timișorenii au încercat cu Drăghici vârf, dar atacantul nu a putut să îi prindă pe oaspeți pe picior greșit. De asemenea, nici Cosmin Bîrnoi nu a jucat deloc grozav și a trimis niște șuturi slabe pe lângă poartă.

Pariorii se pot îmbogăți la meciurile lui ACS Poli: 1 pauză, 2 final! 

De altfel, deoarece jucătorul era și accidentat, Bîrnoi a fost înlocuit la pauză cu Cristi Bocșan, trimis inițial să joace în fața apărării. Bacăul a irosit o șansă bună de a marca după ce Buhăcianu a primit o centrare de pe dreapta și i-a trimis lui Căinări, aflat în stânga. Smaranda ar fi fost învins, dar jucătorul Aerostarului a trimis pe lângă buturi. În minutul 60, Basic l-a faultat pe Buhăcianu în careu și s-a dictat penalti. Melinte, căpitanul echipei care mai avea un cartonaș galben, a protestat și, astfel, a fost eliminat. Jucătorul abia a părăsit terenul, iar Cătălin Vraciu a înscris de la punctul cu var pentru 1-1.

Administratorul special l-a numit pe arbitrul de rezervă „vagabond“ 

Cu om în plus, Bacăul a putut pune o presiune mult mai mare. În cele din urmă, în minutul 80, a fost din nou penalti, după ce Stere l-a faultat în careu pe Chirilă. De la punctul cu var, Vraciu a marcat din nou, iar răsturnarea de scor l-a determinat pe administratorul special al insolventei ACS Poli, Radu Birlică, să facă un gest stupid. După ce la partida cu ASU Poli de acum două săptămâni a vrut să intre la pauză în vestiarul arbitrilor, acum Birlică a deschis ușa ce ducea spre teren și a început să facă reproșuri arbitrilor. Pe cel de rezervă, Alexandru Gornic, l-a făcut „vagabond”, după care a plecat, la insistențele polțiștilor comunitari, care i-au spus că nu are ce căuta acolo.

Paul Unimătan a fluierat finalul… de două ori

Tensiunea partidei a crescut tot mai mult, iar după Melinte, s-a „molipsit” și Smaranda, alt jucător cu experiență al bănățenilor. Deși de la margine s-au arătat 4 minute de prelungire, zălăuanul Paul Unimătan a fluierat la nici jumătate din timpul de prelungiri arătat. Călin Cojocaru a mers nervos pe teren, și a necesitat și el să fie escortat afară de către poliţiştii comunitari. Centralul a revenit asupra deciziei și s-au mai jucat câteva minute, dar fără alte schimbări de scor. După ultimul fluier, Mădălin Smaranda a făcut o veritabilă criză de nervi și a urlat la arbitri că din cauza lor a retrogradat echipa. Brigada a intrat cu polițiștii comunitari la vestiar, în timp ce Smaranda și Birlică le reproșau vehement prestația, la fel ca și Cristian Melinte.

ACS Poli: Smaranda – Haruţ, Melinte , Basic, Daniel Filip – Dorin Codrea, David Pop – Motreanu (min 71 Stere), Bîrnoi (min 46 Bocșan), Golda (min 78 Keita) – Oct. Drăghici

Aerostar Bacău: Potcoavă – Ardei, Alin Mutu, Al. Ichim, Chirilescu, Căinari, Rz. Adăscăliţei (min 94 Gavrilă), I. Chirilă, Hurdubei (min 74 Istrate), Vraciu , Buhăcianu (min 87 Andrei Pavel)

Cei de la ACS Poli consideră că asemenea aieșiri sunt normale

Deși Călin Cojocaru a condus meciul în principal cu indicațiile, la declarații a venit Adrian Săvoiu. „Nu cred că am fost inferiori adversarului. Chiar consider că meritam victoria. N-aș vrea să mă leg foarte mult de arbitraj. E de cascadorii râsului, să se oprească ceasul, n-am înțeles ultima… Arăți patru minute și fluieri după un minut. Și dacă se oprește ceasul, totuși, un minut… Patru minute sunt patru minute. Nu ne-am gândit înainte de meci că nu vom câștiga. Am muncit bine săptămâna aceasta, speram de la acest joc. Am arătat că am fost peste adversar, dar din păcate am luat două goluri din 11 metri. Las la latitudinea specialiștilor dacă au fost sau nu. Vă dați seama, venim după o serie de insuccese. Nu e ușor. Și noi am jucat și știm ce înseamnă să pierzi. Este foarte greu să-ți păstrezi cumpătul în situația care a fost. Analizați dumnevoastră, dar din afară s-a văzut altceva. Vom analiza. Într-adevăr, nu avea voie Melinte să-și piardă cumpătul, dar suntem și noi oameni. Muncim o săptămână și, dacă apar asemenea situații, e frustrant și se mai poate pierde cumpătul. Bun putem lua prima repriză. Cam în toate meciurile am avut prima repriză bună. Se întâmplă ceva tot în minutele 60-70, nefaste. Nu cred că se pune problema de o cădere fizică. Am jucat în zece oameni 30 de minute. Cu siguranță vom remedia până la următoarele jocuri”, a precizat Săvoiu.

Florin Bratu a început la Aerostar cu două victorii, cu Ripensia și ACS Poli. „Nu mi-am propus neapărat să câștig împotriva echipelor din Timișoara, dar era important, atât pentru mine, cât și pentru echipă să pornim bine pentru a ne realiza obiectivul, acela de a ne salva de la retrogradare. Mă bucur că într-un timp relativ scurt jucătorii încearcă să pună în practică ceea ce le cer. Până la urmă, punctele sunt importante pentru noi. Mai avem încă șase meciuri până la sfârșitul anului, trebuie să încercăm să dăm maximul. Am întâlnit o echipă bună, practic, rănită. Cred că nu își merită locul din clasament de acum, pentru lotul pe care îl are. Sper ca în meciurile viitoare să-și revină și să bucure lumea care vine aici la stadion. E tensiune. S-au întâlnit două echipe care sunt în subsolul clasamentului și care și-au dorit să câștige. Nu prea comentez eu arbitrajul. Probabil a fost mai aproape, a văzut care a fost situația. La Csikszereda cu Dinamo, acum câteva zile, am mai văzut așa ceva. Mă bucur că jucătorii au stat concentrați în cele două minute, pentru că se putea fluiera orice”, a precizat antrenorul moldovenilor.

ACS Poli va juca sâmbăta viitoare pe terenul celor de la FC Argeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/