Când doi se contrazic, cetățeanul câștigă! La Caransebeș toată lumea vrea să culeagă laudele

Deși aleșii PSD din cadrul Consiliului Local își asumă inițierea unor campanii de determinare a administrației locale să efectueze reparații și reabilitări la străzi și trotuare, conducerea Primăriei Municipiului Caransebeș spune că oricum lucrările respective erau programate pe agenda de lucru a Serviciului Public de Întreținere și Reparații.

Într-un comunicat pe pagina de Facebook a grupului PSD se afirmă că, în doar câteva zile de la apariția imaginilor, angajații Primăriei s-au și apucat de treabă, ceea ce denotă faptul că primarul Felix Borcean începe, încet încet, să îşi ia în serios atribuţiile conferite de Legea 215/2001 şi chiar şi rolul de mediator în relaţia cu opoziţia.

„Sperăm ca această atitudine a primarului să nu fie doar un foc de paie sau doar o întâmplare, ci, de fapt, să fie începutul unei colaborări în beneficiul locuitorilor municipiului Caransebeş”, se precizează în comunicat.

Imaginile care au fost prezentate pe grupul PSD fac referire la zona Teiuș, unde a fost deteriorat trotuarul, la un cămin preluat în condiții dubioase, spune grupul PSD, de către Primărie de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, unde se adăpostesc oamenii străzii, la somarea unor proprietari să-și igienizeze zonele din fața caselor. Și exemplele pot continua.

Consilierii social democrați au adăugat și imaginile după ce Primăria a încheiat lucrările, spunând că pe cetățean nu-l interesează disputele politice, iar imaginile de pe rețelele de socializare nu reprezintă realitatea urbei. Doar bătând orașul la pas se pot vedea neregulile care pot fi ușor remediate.