Când baba se piaptănă!

Țara arde și baba se piaptănă. Dar ca să aibă ce-și piaptăna, își face implant de păr, își pune silicoane și își comandă fustițe roz-bombon sau colanți pentru ridicarea fesierilor, la 59 de lei, preț de catalog. Ieftini ca braga, că și țara e săracă, plină de griji și de nevoi.

Situația i se potrivește de minune PSD-ului cărășean. După trei ani de interimat, lui Remus Rof i se dă de înțeles că nu este cel mai potrivit candidat pentru Primăria Reșița, deși până acum, pe cine întrebai, pe unde mergeai, auzeai doar „Rof în sus”, „Rof în jos”. Este chemat de urgență de acasă Ionuț Popovici, zis și Comisarul. I se explică ce și cum. Să le arate liberalilor cine e cel mai tare din parcările și terasele de vară ale hotelurilor din Reșița. Chemat să se bată. Electoral, cum altfel, cu Tăiețelu. O primă rundă a avut loc deja. Cu condiția fizică deficitară și luat prin surprindere a fost la un pas de KO. Verdictul îl vor pronunța judecătorii.

La Caransebeș se mai face încă un sondaj, nu mai contează al câtelea este, care, cu siguranță, nu-l va scoate pe primul loc pe primarul actual. Lui Felix i se reproșează că e prea miștocar, prea din topor, prea cu nasul pe sus. Și ce dacă îl susține Grindeanu sau Marcelu? Dacă sondajul te scoate pe locul patru mai poți să spui ceva? Lasă, Felix, nu fi trist. Te iau cu mine la Subiectiv sau îți înființezi un podcast, să faci caterincă de toți pe cei care îi ai la rânză.

Singurul loc unde baba nu se piaptănă este la Oțelu Roșu. Și nu doar pentru că nu are încă păr (crește mai greu după implant), ci pentru că Luca Mălăiescu nu are nevoie de sondaje. El e ca-n poezia aia cu „La steaua care a răsărit//E o cale atât de lungă//Că mii de ani a trebuit//Luminii să ajungă” Ați ghicit, el fiind steaua. Nu Steaua Armatei, ci aia a lu’ PSD.

El e mare în acest moment. Ei, nu chiar baron, dar are timp să se facă. Deocamdată, e un boieraș care nu vizează doar o primărie. Credeți că i-ar sta rău să ajungă deputat sau senator? Asta se întreabă și el. Teoretic, are toate atuurile. Luca a fost ca Hopa-Mitică. S-a înțeles bine și cu Mocioalcă, și cu Lumi Jivan, dar și cu Silvică Hurduzeu, și cred că s-ar înțelege și cu sine însuși, ca președinte al organizației județene. Să fim serioși, cine nu visează să ajungă să conducă o organizație județeană? (Atenție Silvică!)

Am auzit că, de ceva vreme, Luca a devenit și cel mai bun secretar general pe care l-a avut PSD în acești 34 de ani. Și ăsta e doar începutul. Săracul Ștefi, se răsucește în groapă, nu alta. Nu știu ce ar zice Simi Țeperdel dacă ar auzi. Țeperdel care, dacă era trezit noaptea la ora 03.00, știa câți consilieri PSD erau la Berzasca, câți copii avea primarul de la Sacu sau care cu care se mai iubeau după ședințele de partid.

Da, bă, asta a fost atunci. Astăzi, de ce să-și mai încarce cineva memoria cu prostii de astea? Că unii fac mătreață de la ele, iar alții se trezesc că nici părul nu le mai crește de la atâtea nimicuri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/