Autoritățile din Timiș vor să facă o strategie comună pentru valorificarea canalului Bega, care vizează turismul, transportul și dezvoltarea economică în zona pe care o traversează.
„Am identificat o potențială sursă de dezvoltare a județului Timiș prin generarea unei strategii de dezvoltare a canalului Bega navigabil. Îl avem, dar îl valorificăm prea puțin.”, a declarat prefectul de Timiș Cornelia Micicoi.
În acest context, au fost reunite la discuții mai multe localități de pe traseul canalului: Timișoara, Sânmihaiu Român, Uivar și Otelec. La întâlniri au participat și CJ Timiș, Apele Române, Căpitănia Portului și alte instituții implicate în administrarea și utilizarea zonei Begăi.
„Vrem să vedem ce putem face pentru a genera o strategie coerentă pe partea de transport pe apă și turism, dar nu trebuie să neglijăm nici un potențial interes pentru transportul de mărfuri pe apă. Suntem în curs de derulare a acestei acțiuni, avem tot felul de propuneri. Adjunctul ambasadorului Olandei, de exemplu, și-a exprimat interesul pentru a sprijini o astfel de dezvoltare. Insistăm și facem demersuri pentru ca punctul de frontieră de pe raza comunei Otelec să devină unul permanent. Sunt investiții deja făcute acolo, mai trebuie identificate surse de finanțare pentru construcția efectivă si operaționalizarea punctului de trecere a frontierei.”, a explicat Micicoi.
Autoritățile speră ca strategia să fie finalizată până la sfârșitul acestui an, urmând apoi să fie căutate surse de finanțare, inclusiv fonduri europene.