Campionii merg pe mâna lui Stepanescu

Imediat după ce primarul Reşiţei i-a recompensat pe sportivul Marius Cocioran, calificat la Jocurile Olimpice de le Londra, şi pe antrenorul acestuia, Octavian Măzăran, marii campioni ai sportului cărăşean şi-au declarat susţinerea la alegerile din 10 iunie pentru Mihai Stepanescu.

 

Departe de casă, în Qatar, fostul gimnast Răzvan Şelariu este la curent cu tot ce se întâmplă la Reşiţa. Acesta a simţit de-a lungul vremii pe pielea lui ce înseamnă ca autorităţile locale să se implice şi să susţină sportul de performanţă. Veniţi cu medalii de la Olimpiada de la Atena, Răzvan Şelariu şi Daniel Popescu au primit la acea vreme din partea administraţiei locale titlurile de cetăţeni de onoare şi cheile a două apartamente într-un bloc care se afla încă în construcţie. Până la urmă, niciunul din cei doi merituoşi sportivi nu s-a putut muta în apartamentele promise.

„A fost o mare decepţie. Noi nu am cerut nimic, primarul de la acea vreme ne-a promis câte o locuinţă. În cazul meu lucrurile s-au rezolvat mult mai târziu. Domnul Mihai Stepanescu este un apropiat al sportului şi m-a ajutat să primesc ceea ce mi s-a promis atunci. E mare lucru ca primarul unui oraş să sprijine mişcarea sportivă, iar primarul Reşiţei face asta. E normal ca noi, cei implicaţi în sport, să fim alături de un om care, la rândul lui, e un real sprijin pentru sportivi”, a declarat Şelariu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/