Campionatul European de Karate Gojuryu, în premieră la Timișoara

campionatul european de karate gojuryu, în premieră la timișoara
Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

O mie de sportivi din 15 țări sunt la Timișoara, unde participă la Campionatul European de Karate Gojuryu. Aceștia concurează pe mai multe categorii, inclusiv para karate, dedicată sportivilor cu nevoi speciale.

Pentru prima dată, Timișoara găzduiește Campionatul European de Karate Gojuryu, competiție care se desfășoară între 12 și 14 septembrie, la Sala Constantin Jude.

Evenimentul reunește copii, cadeți, juniori și seniori. Organizatorii principali sunt Federația Română de Karate, condusă de președintele Octavian Amzulescu, iar coordonarea locală este asigurată de Bogdan Alic.

Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024

Deschiderea oficială are loc vineri, la ora 18.00, cu momente artistice susținute de Corul Avocaților și Ansamblul Doina Timișului.

campionatul european de karate gojuryu, în premieră la timișoara

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/