Universitatea de Vest din Timișoara a anunțat existența unor tentative multiple de phishing în care identitatea și diverse referințe față de activitatea instituției de învățământ superior sunt utilizate în încercarea de a dezinforma diferite companii.
Utilizând imaginea Universității de Vest din Timișoara și a unor parteneri din mediul privat, prin intermediul unor mesaje false, practic, operatorilor economici adresați li se solicită într-o serie de fraze incoerente contribuția la un „proiect în curs de desfășurare”, fără a numi această așa-zisă inițiativă.
În același mesaj se utilizează, într-o înlănțuire de imagini aleatoare, siglele câtorva dintre partenerii UVT, în anumite cazuri fiind atașat și un fișier virusat, care în anumite contexte poate infecta dispozitivele neprotejate corespunzător sau cu soluții antivirus neactualizate.
„Dorim să transmitem tuturor celor care primesc astfel de mesaje să nu le dea curs, să nu deschidă fișiere pe care nu le așteaptă, să aibă întotdeauna un antivirus actualizat la zi și, pentru a-i proteja și pe ceilalți, să raporteze astfel de mesaje drept spam, pentru a putea fi reținute de filtrele automate existente pe serverele de mail. Universitatea de Vest din Timișoara nu va solicita niciodată în mod direct, fără interacțiune prealabilă, informații sau bugete de la partenerii săi, existând și asigurarea cu privire la scanarea activă cu instrumente de ultimă generație a fișierelor transmise de pe platformele informatice ale UVT.”, au transmis reprezentanții universității.
UVT nu este singura universitate din țară care s-a confruntat cu această problemă. Cei de la Universitatea din București au semnalat anul trecut în iunie, apoi în august, practici similare. În numele instituției au fost trimise către mai multe persoane fizice sau juridice e-mail-uri de pe o adresă de e-mail falsă, cu titlul „Cerere de ofertă (Universitatea din București) EUI894/RO7633”. Universitatea din București a întreprins demersurile necesare pentru clarificarea situației și pentru identificarea sursei, iar cazul a ajuns în atenția reprezentanților Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).