Campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara

spitalul cfr din timisoara
untitled design set 970x90 px

Joi, 25 ianuarie, timișorenii sunt așteptați să contribuie la refacerea stocului de sânge al Centrului de Transfuzie Sanguină. Centrul de recoltare este Amfiteatrul Spitalului CF situat în clădirea administrativă din Timișoara, str. Splaiul Tudor Vladimirescu 13-15.

Acțiunea, organizată împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, se desfășoară între orele 8.00 și 13.00. Prin intermediul acesteia, Spitalul Clinic CF Timișoara își propune să consolideze stocurile de sânge și să sensibilizeze comunitatea cu privire la importanța acestui gest altruist.

Statisticile arată că donarea de sânge este o acțiune de o importanță crucială, deoarece multe intervenții medicale și tratamente depind de disponibilitatea acestei resurse vitale.

publicitate ziar expresb 1000x100

„În urmă cu câteva luni, am avut o acțiune asemănătoare. Atunci, peste 40 de persoane au donat sânge. Printre cei care au participat s-au numărat mulți dintre colegii noștri din spital. De data asta ne dorim să vină alături de noi mai mulți timișoreni. Fiecare pungă de sânge poate face diferența între viață și moarte pentru cei aflați în situații critice. Chiar și o singură donare poate asigura necesarul pentru mai multe intervenții chirurgicale, tratamente oncologice sau urgențe medicale. Este un gest simplu, dar cu impact imens asupra celor care se luptă pentru sănătatea lor și au nevoie de sânge.”, a transmis as. șef Bella Zarandi, de la Spitalul Clinic CF Timișoara.

La o donare se recoltează 420 de ml de sânge. Donatorul nu trebuie să se îngrijoreze, sânele lui se va reface ca volum în câteva ore. Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă și de unică folosință, neexistând riscul de contaminare cu HIV sau alte virusuri. Donarea de sânge presupune și efectuarea unor teste medicale pe sângele donat: Rh, grupă sanguină, antigen HBs, anticorpi anti HCV, anticorpi antiHIV 1 și 2, anticorpi anti sifilis, anticorpi anti HTLV și transaminaze. Rezultatele analizelor medicale efectuate în urma donării pot fi vizualizate prin accesarea site-ului https://www.ctstimisoara.ro/ secțiunea analize. Mai multe informații pot fi obținute la numărul de telefon 0723316590.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/