La peste 550.000 de lei s-a ridicat valoarea investiției realizată la căminul din satul aparținător comunei Fârliug.
Căminul cultural din Remetea-Pogănici a trecut în ultimul an printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, care s-a încheiat odată cu recepția finală a lucrărilor ce a avut loc zilele trecute. Dintr-o clădire cu probleme în trecut, edificiul s-a transformat în unul cu facilități moderne, care permite organizarea în condiții excelente a evenimentelor pe care comunitatea le organizează aici peste an.

„Prin renovarea completă a edificiului, am redat acestui spațiu rolul de centru cultural și social, oferindu-le locuitorilor un loc modern și primitor pentru evenimente și activități comunitare”, a declarat primarul comunei Fârliug, Elena Sărăor.
Lucrările de renovare și modernizare au fost posibile grație unei finanțări europene, obținută de Primăria Fârliug prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit edilului, valoarea investiției finale depășește suma de 556.000 de lei, în cea mai mare parte fiind vorba despre fonduri europene, însă și administrația locală a avut partea sa de contribuție financiară în acest proiect.