Căminul cultural din Brebu intră în reabilitare

camin cultural brebu

Lucrările de modernizare și eficientizare energetică vor demara în perioada imediată, anunță primarul Țicheriu.

Căminul cultural din comuna Brebu intră în reabilitare după ce administrația locală a câștigat o finanțare de 500.000 de euro pentru lucrări de eficientizare energetică. Licitația pentru execuția lucrării a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice și, potrivit primarului Ion Țicheriu, au fost depuse trei oferte din partea a trei constructori.

Cam în două săptămâni ar trebui să cunoaștem numele firmei care a câștigat licitația, după care să ne organizăm și să demarăm lucrările. Era timpul să ne ocupăm și de acest cămin, unde ultimele reparații mai serioase s-au făcut în urmă cu 12, 15 ani. Sunt prevăzute lucrări ample, precum schimbarea acoperișului și montarea de panouri solare, lucrări de anvelopare și eficiență energetică. De asemenea, se vor monta pompe de căldură, iar încălzirea se va face prin pardoseală”, a explicat primarul comunei Brebu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/