Căminele studențești din Timișoara, modernizate cu 4 milioane de euro

semnare contract upt ministerul educatiei

Campusul Universității Politehnica Timișoara se transformă într-unul verde. Un prim pas este modernizarea căminelor, proiect de 4 milioane de euro, cu finanțare asigurată.

Contractul a fost semnat de rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, și ministrul Educației, Ligia Deca, la București.

Proiectul, finanțat prin PNRR, vizează modernizarea completă a căminelor studențești. Pentru început, la căminele 1C și 2C se are în vedere reamenajarea interioară, mărirea spațiului locuibil, transformarea camerelor în module de tip apartament a câte două camere, două băi și o chicinetă, modernizarea sistemelor de instalații HVAC și electrice și refacerea termosistemului în vederea reducerii consumului de energie.

Se vor instala panouri fotovoltaice și termice, dar și pompe de căldură). În celelalte cămine studențești urmează să fie modernizate, cu prioritate, cele cu camere individuale.

„Asigurarea celor mai bune condiții pentru studenții noștri s-a situat mereu în prim-planul preocupărilor noastre. Dacă în ceea ce privește modernizarea amfiteatrelor, a sălilor de curs și a laboratoarelor, stăm destul de bine, acum a venit și rândul căminelor studențești. Contractul pe care tocmai l-am semnat este încă o investiție foarte importantă și necesară pentru UPT în vederea atingerii obiectivelor de sustenabilitate pe care ni le-am propus în Planul strategic al universității. Dacă și până acum s-au realizat unele lucrări, acum vorbim despre un proiect amplu de modernizare a tuturor căminelor proprii”, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan.

Tot pentru a avea un campus verde, UPT va instala panouri fotovoltaice pe acoperișurile a 17 clădiri.

 

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/