Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează un seminar privind noile reglementări din domeniul legislației muncii

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează un seminar privind noile reglementări din domeniul muncii, în colaborare cu cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș. De altfel, seminarul care va avea loc la Centrul Regional de Afaceri va fi susținut de specialiști din cadrul ITM Timiș.


Temele abordate vor fi: salariul minim brut pe economie în 2019, Legea nr. 247/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, prevederile OUG nr. 114/2018 privind salariul minim în construcții, modificarea Legii nr. 52/2011 privind unele activități cu caracter ocazional desfășurate de către zilieri, O.G. nr. 25/2014 privind detașarea și încadrarea străinilor pe teritoriul României.

Cei care vor vorbi la seminar sunt Pavel Kașai, inspector-șef în cadrul ITM Timiș, Ileana Tomoioagă, inspector-șef adjunct relații de muncă, Anton Francisc Szasz, inspector-șef adjunct securitate şi sănătate în muncă, și Natalia Enii, expert IT. Firmele care sunt membre ale CCIAT pot trimite reprezentanți gratuit. Pentru cei care nu sunt membri, costul de participare este de 100 de lei/persoană.

Seminarul va începe marți, 19 februarie, de la ora 10, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr. 22. Termenul-limită de confirmare a participării este 18 februarie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/