Calitate, libertate și respect, principiile Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad

semnare mcu UVVG Arad

Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad a semnat Magna Carta Universitatum 2020, un gest prin care își asumă și confirmă angajamentul în promovarea autonomiei academice, responsabilitatea socială și valorile unei educații la standarde ridicate.

Magna Charta Universitatum este un document care marchează tradițiile universitare și încurajează legăturile între universitățile de la nivel european și nu numai.

„Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad este o instituție de învățământ cu orizonturi largi deschise spre cercetare și cunoaștere. Cu un spirit civic dezvoltat, cu valori morale, umane, ce pune un accent deosebit pe calitate, libertate și respect, ne regăsim în principiile MCU. Cu o deosebită onoare am adăugat Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad pe lista prestigioaselor universități din lume ghidate de aceleași principii privind pregătirea generațiilor viitoare la standarde educaționale și morale cât mai înalte. Încurajăm toate universitățile din România să se alăture acestui demers semnând MCU 2020 pentru a deveni parte a unei comunități angajate în îmbunătățirea continuă a viitorului învățământului superior”, a declarat prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rector al UVVG.

MCU a fost înființată de Universitatea din Bologna, în anul 1988, fiind semnată inițial de 388 de rectori, la aniversarea a 900 de ani de existență a Universității din Bologna. Ea a fost revizuită în anul 2018 de un grup multinațional de universități și adoptată în 2020.

Charta conține principii fundamentale, inclusiv libertatea academică și autonomia instituțională, oferind orientare și direcție pentru o guvernare eficientă și o înțelegere clară a rolului și responsabilităților universităților în viitor. Universitățile din întreaga lume se referă la MCU ca la un standard al apartenenței lor la o comunitate internațională, care împărtășește aceleași valori și obiective academice, consolidând astfel solidaritatea și coeziunea în domeniul educației superioare la nivel global.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/