Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale din mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC).
„Candidatura domnului Georgescu va fi depusă vineri. A fost amânată din rațiuni cunoscute de domnul Georgescu, legate de partenerii externi, de mesaje venite din rândul partenerilor externi și de situația complicată. Domnul Georgescu este într-un atac, este inamic cu public numărul 1 și sistemul încearcă să-l elimine. Ne luăm toate măsurile de precauție”, a spus, la Realitatea Plus, George Simion.
Până atunci, astăzi, magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 se vor pronunța referitor la contestația lui Călin Georgescu față de măsura controlului judiciar. „Eu în continuare spun că sunt nevinovat, că este un dosar instrumentat politic. După atâția zeci de ani, sistemul credea că este invincibil. În momentul în care poporul dovedește că are puterea și a renăscut din cenușă. Sigur că lucrurile sunt pe aceeași formulă, pe care o vedem foarte elocvent și la președintele Trump, în Statele Unite, la tot ce a suferit în doi ani de zile”, a spus, luni, Georgescu.
Călin Georgescu este cercetat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere), iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
El este sub control judiciar, ca urmare a deciziei Parchetului General.