Căldura, oprită a doua oară de către Colterm. Care este motivul

Colterm anunță că va opri pentru a doua oară căldura din locuințele abonaților săi, în timpul zilei de joi. Asta pentru că este nevoie să se intervină la un punct de lucru pentru reparații, dar și pentru că vremea s-a încălzit din nou.

Colterm informează că în cursul zilei de joi, 27 octombrie, între orele 08.00 – 19.00, furnizarea căldurii va fi oprită. Potrivit reprezentanților societății de termoficare, este nevoie de unele intervenții la punctul de lucru CT Centru. Mai mult, decizia a fost luată și pentru că vremea s-a încălzit.

Având în vedere necesitatea intervenției asupra instalației de termoficare din incinta CT Centru, pentru eliminarea unor neetanșeități apărute o dată cu pornirea furnizării agentului termic pentru încălzire și coroborat cu temperaturile ridicate prognozate pentru zilele următoare, vom întrerupe alimentarea cu energie termică pentru încălzire, în ziua de joi, 27 octombrie 2022, în intervalul orar 08.00 – 19.00, în municipiul Timișoara. Precizăm că, în funcție de temperaturile exterioare din perioada următoare, vom ajusta programul de furnizare a energiei termice pentru încălzire, în sensul în care este posibil să livrăm căldură cu precădere pe timpul nopții”, a transmis Colterm.

Reprezentanții companiei de termoficare a Timișoarei îi informează pe abonați că, în cazul în care, din diverse motive, întâmpină probleme legate de serviciile de încălzire, respectiv există sincope în alimentarea cu agent termic pentru încălzire, pot apela dispeceratul Colterm S.A., la numerele de telefon 0256-494.133; 0756.061.468 sau pot trimite e-mail pe adresa relatii@colterm.ro.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/